Spune Tu

Mai e timp, cat mai e...prea putin.
Spune tu
Mai putem ca si-atunci, mai visam?
Spune tu
O fi greu si tarziu sa decizi?
Spune tu
Poti acum in uitare sa-nchizi
Doi copii aiuriti si nebuni?
Spune tu
Mai ramanem?Sau hai sa plecam!

Tot mai vreau

Tot mai vreau sa-mi stii iubirea
Tot mai vreau sa te-ntalnesc
Tot mai vreau sa-ti vad privirea
Tot mai vreau sa te iubesc!

Tot mai vreau sa plec departe,
Peste vremuri calatoare.
Tot mai vreau, iti spun aparte
Doar un fulg de sarutare.

Tot mai vreau sa-ti stiu chemarea
Tot mai vreau sa te urasc.
Tot mai vreau s-aduc uitarea
Cand o fi sa te gasesc.

Tot mai vreau sa-astept in noapte
Langa-o margine de cer
Vreau s-ascult a lunii soapte
Intr-o vraja de mister!

Tot mai vreau sa uiti uitarea
Timpul nostru n-a trecut
Hai, alunga-mi supararea,
Cu-un suras si un sarut!

Vezi, ti-am spus c-as vrea sa vin,
Intr-o lume ce-i a noastra...
Cerul l-am lasat senin,
Departarea tot albastra!

Printre clipe

Ne aplecam din nou n-afara clipei

Ca doua randunele ce se zburlesc in soare

Ca doua umbre ce se imbratiseaza

Intr-o adanca neuitare.

Ramanem singuri cu linistea noptii

Cuprinsi de-aceeasi neputincioasa sfera

Privim prin noi spre-o lume necuprinsa

Spre a vedea ca-i totusi, efemera.

Dam drumul sperantelor de-nalt

Sa rataceasca-n voie prin vapaie.

Prin maini ni se strecoara un fior

Si transcendenta unui strop de ploaie.

Suntem atat de mici in necuprinsul nostru

Ca ni se pare-acum un strop de roua

Stralucitor in vremi crepusculare

Neputincios in soare, necunoscut cand ploua.

Ne aplecam din nou n-afara clipei

Spre-a cobori din ceruri neumblate

Ne strangem mana, tampla langa tampla

Ne-apropiem de noi, prin susurul de ploaie.

Calatorie

Am incercat sa imi aduc aminte ,

Cu inima …

Ce am visat tarziu in noapte

Cand stelele paleau in nopti

Fara de stele…

Mi-am cautat visele

Si te-am gasit pe tine

Fara sa-mi dau seama

Luna m-a rapit

M-a ridicat sus, in vazduh

Si am ramas suspendata.

Mi-am vazut inima

Fredona o melodie

Intre iubire si inima

Mi s-a deschis o cale

Si incet, incet, mi-am

Amintit…

Ca nu se poate sa mai uit

primul pahar:)

Cum oare e mai bine? Sa te bucuri de ce nu ai, pentru ca oricum nu ai ce pierde ?

Si atunci nici suferinta nu ti-ar mai scurta din viata ? Ar fi si asta o ipoteza din multe altele pe care nu ti le poti planifica in momentele acelea in momentele de pierdere a mintilor. Pentru ca atunci nu poti sa faci loc altor idei decat acelora care sunt in cauza, iubire, promisiune...ce sa caute idei ca:ce va fi dupa, cum imi voi aminti...e normal traiesti doar in prezent, caci prezentul te hraneste cu tot ce ai nevoie. Tot ce stiu eu e inceputul povestirii si sfarsitul ei, cuprinsul nu l-am inteles niciodata. Cuprinsul poate fi interpretat, imaginat sau poate doar luat ca atare...cuprinsul a fost.

Acum privesc lucrurile cu atata detasare incat nici nu-mi vine sa cred ca eu sunt persoana in cauza, persoana despre care povestesc. Pare desprinsa dintr-o lume ireala o lume care incepe intotdeauna cu a fost odata!

picaturi...picaturi

Se apropia de ora sase seara iar autobuzul nu mai venea.Ma dichisisem si eu ca o lady si acum asteptam un amarat de autobuz sa ma duca spre “Neverland”. Caleasca asta in comun se cerea inlocuita cu ceva mai rapid.

-Hei, taxi! Ma duceti si pe mine va rog la Parcul Tineretului!

-Da printesa, urca!

Si uite asa , devenita acum oficial, printesa ma indreptam vertiginos catre printul meu ce astepta deja de vreo zece minute.

L-am zarit de la distanta, era si el pus la patru ace. Asa zambaret cu freza-n vant si colturile camasei ridicate ca un rebel fara cauza ma facea sa ma fastacesc. Devenise deja un ritual neanteles pentru mine,ca de fiecare data cand il vedeam imi lasam capul usor intr-o parte si ma roseam pana in varful urechilor. “Stapaneste-te , inghite in sec, ca o sa se prinda” imi ziceam. Da ce sa-mi mai tot zic ca deja ma si vazuse.

-In seara asta am sa te duc intr-un loc nou, Sigi ii zice!

Hmm e ca o poveste fara sfarsit. Totul era atat de intens si de ireal incat mi se parea ca toate lucrurile din jurul meu complotau la continuarea idilei. Eram fericita ,implinita dar in acelasi timp intalneam si senzatii noi la care nu puteam sa le fac fata, senzatii ce abia le descifram si le invatam ca atare. El..era exact asa cum imi dicta inima, parca anume modelat dupa cerintele sufletului meu. Da , cred ca asta inseamna sa fii indragostit sa simti ca totul e posibil si se va intampla dupa propriul tau scenariu.

Hmm cum e soarta asta, ori iti da totul dintr-o data de nu stii ce sa faci cu atata bine , te buimacesti si pierzi clipa, si la fel poate sa-ti si ia, atunci cand credeai ca ai prins norocul de picioare terenul devine periculos de alunecos, si pana sa te ridici, deja totul a disparut ca prin minune.

....................................................................................................

Cateodata ma speriam ca sunt prea descifrabila si ca ar putea sa-si dea seama de tot ce simteam. Dar culmea ca nu imi era rusine, nu ma interesa, putea sa vada oricine ca…eram indragostita. Asta era, ma indragostisem! Da, acum imi explic termenul! Si totusi ma ferisem de starea asta nu vream sa se ajunga pana acolo, dar ce poti sa ii mai explici ratiunii cand inima o ia razna. Eram razna, pur si simplu. Pana la urma, e adevarata chestia aia ca atunci cand esti indragostit mai esti si aerian.

Cu toate ca eu nu mi-am dat seama, cei din jurul meu au avut grija sa-mi atraga atentia. Culmea este ca si el avea cam aceleasi simptome, luase microbul de indragostire si se gandise sa-l mai pastreze si el o perioada. Dar amandoi urmam acelasi tratament: intalniri regulate, saruturi peste masura, atingeri si soapte duioase.Remediu bun? Bun pe naiba! Ca eram mai vraiste ca nicicand dar totusi plini de viata.

Si cum inevitabilul era pe aproape, si rolul lui e sa treaca la fapte,s-a infaptuit. Dar unde, cand, cum, e o alta poveste.

...

Si asa au urmat, o intalnire, doua, trei, zece. Totul parea a fi desprins dintr-o poveste in care protagonsti eram eu si el. Doi copii nebuni si frumosi ce nu mai stiau altceva decat sa vina ora intalnirii lor, la bancuta din parc. Fiecare intalnire era diferita si la fiecare sentiment infiripat se mai adauga un altul. Si uite asa ni se parea ca ne cunoastem de cand lumea, dar imprevizibilul ma uimea de fiecare data. Cuvintele erau intotdeauna de prisos, necuvintele erau cele care ne apropiau. Senzatii noi si sentimente ce nu le mai intalnisem pana atunci ma invadau din toate cotloanele. Adesea ma intrebam de unde provin atatea simtiri si chiar ma speriam de noutate. Nu ma credeam capabila de atata intensitate si pasiune. Tot ceea ce cunoscusem pana atunci pareau a fi niste umbre pale ce veneau de undeva din trecutul meu, dar pe care nu le mai recunosteam. Era o rasturnare a propriului eu, o revolta intre ceea ce fusesem pana nu demult si intre noua persoana ce se scotea singura la iveala. Nu mai existau inhibitii , complexe, aveam incredere in mine si in ceea ce vream capatasem o pereche de aripi ce ma invatau sa zbor. La inceput, recunosc, era o oarecare neincredere dar pe parcurs am invatat sa imi deschid aripile si sa-mi dau seama ca de fapt nimic nu e imposibil. Ciudat, si totusi, mi se parea ca si el se redescoperea treptat alaturi de mine. Simtea si el aceleasi necunoscute dar incantatoare stari ce te inalta din incertitudine. Mi se parea ca fiecare atingere a lui imi infiora si cea mai ascunsa particica din corp. Fluturasii isi aveau si ei locul lor de cinste, binenteles ca in stomac, daca n-or fi zburat si deasupra capului!

o alta picatura...

Ajunsa in cele din urma si acasa, nu stiu de ce totul mi se parea mai frumos, camera desi era micuta si straina, devenise acum incapatoare si primitoare. Am pus buchetul de trandafiri intr-o vaza si ma uitam intrebatoare la el. Ce senzatii ciudate, de unde s-or fi ivit si astea, ca niste musafiri nepoftiti! Degeaba am scos limba la el si m-am strambat in fel si chip, ca in cele din urma , a trebuit sa-mi recunosc ca cel care mi l-a daruit a reusit sa aduca si ceva primavara prin sufletul meu.

Si ca un copil alintat, am adormit asa dezmierdata de noile stari.

Razele soarelui imi gadilau pleoapele dar refuzam cu incapatanare sa le deschid, caci visul nu se terminase inca. Un tarait asurzitor m-a dezmeticit. Era telefonul. Si ca sa vezi la celalat capat se auzea vocea din vis.

- Buna dimineata fetitza, cum ai dormit?

Hmm, o secunda, doua , trei…aaaaa deci n-am visat!

- E e e, am dormit super bine!

Tu ce faci?

Ce sa fac ma gandeam sa te trezesc din visare si sa te anunt ca a innceput o noua zi!

- E,ca sa vezi, esti bun si de ceas desteptator!

Imi place, e al naibii de frumos ce mi se intampla! E atat de altfel! Asta e, recunosc…imi place!

Soarele parca straluceste altfel astazi, oamenii zambesc, eu zambesc, ce nu ajunge?

XIII picaturi

E un tip ciudat! Asa nemetodic dar totusi flexibil. Lipsit uneori de coerenta, indescifrabil dar totusi atat de indestulator.

Si uite asa, te trezesti ca de-odata de undeva din intunericul sufletului, se naste speranta. Se tese usor ca o matase fina pana ce devine palpabila si trezeste toate simturile suspendate undeva in amorteala.

- Ai avea ceva impotriva sa ma saruti?!?

Am zambit ca imi citise gandurile si i-am raspuns prompt la intrebare…normal cu un sarut.

Parca incercam sa ne convingem ca ne-am gasit locul si totusi trebuia sa mai ajungem si pe la casele noastre.

Ne-am indreptat cuminti spre statia de autobuz lalaind o melodie ce ne ramasese in timpane.

- Ei, iata ca despartirea e aproape! Vine autobuzul 8!

-Mda, ce-ai zice s-o mai indepartam putin despartirea asta, ca doar nu ne-a intrebat si pe noi. Si apoi poti sa mergi si cu urmatorul, nu de alta, dar ma tot gandesc la …bancuta asta ca e si ea singura si neconsolata si n-ar fi frumos din partea noastra sa o ignoram.

- De acord! de dragul bancutei, o sa astept urmatorul autobuz!

Nu stiu daca frigul sau doar starea de fapt, imi infiora pielea. Aveam atatea nelamuriri in ceea ce ma privea ca paream a fi cu capul in nori.

Autobuzul era aproape gol si culmea eu ma simteam atat de plina! Cum se face cum nu se face, acum nu-mi mai dau seama.

Ciudata si rara intamplare cum ne-am intalnit. Acel parc si acea banca, acum atat de indepartate au fost martorii unei intregi recuzite de saruturi, imbratisari, zambete, batai de pleoape si chiar si lacrimi, un limbaj superior tuturor cuvintelor. Era o totala nebunie, dar care ne placea atat de mult.

douasprezece picaturi

Am coborat niste trepte si am intrat intr-o incapere luminata difuz, cu muzica in surdina si oameni ce abia se distingeau prin valurile de fum. Mi-a placut din prima clipa. Mi se parea ca locul se potriveste de minune cu starea mea, si ea nedeslusita.

Intr-o incapere era barul si o masuta, iar pe masura ce inaintai se iveau alte mese si alti oameni nedeslusiti.

Pe zidurile netencuite atarnau tablouri ciudate. Erau trei ferestre mici intredeschise ce dadeau spre strada.O data patrunsi acolo, lumea de afara nu mai era reprezentata decat prin pantofi de diferite marimi, prin glezne mai subtiri sau mai groase, prin mersul sprintar sau cadentat. Atat se putea descifra de aici. Dar nici ca ma interesa ceva mai mult. Nu mai trebuia sa-mi feresc privirea de ochi prea curosi si straini.

-Suntem in Art café, asa se explica prezenta acelor tablouri pe pereti, m-a lamurit el.

- E placut aici, poti sa savurezi o cafea in liniste si in acelasi timp sa admiri peretii!

-Pai cine zicea ca peretii nu au si ei sufletul lor!

- Stii, esti un ceva interesant! Imi placi!

Cand un barbat devine interesant in ochii unei femei, devine barbatul de care se indragostesc. Pentru ca undeva in subconstient incepem sa conturam o alta persoana. Incepem sa vedem un “ceva” care ne starneste curiozitatea, caci in lipsa acesteia toti ar fi la fel.

Si curiozitatea asta odata instalata naste, in acelasi timp dorinta de viata. Si asta simt eu dorinta de viata.

Dar ma intreb in acelasi timp daca nu tocmai aceasta curiozitate duce deseori la deziluzie. Om trai si-om vedea!

a...unsprezecea picatura

Mda, ma gandesc acum, ca e placut cand cineva se gandeste la tine.Cand stii ca merita sa traiesti si sa iubesti viata cu toate darurile si frumusetile ei.

Ziua se preschimba in noapte si noi ajungeam la un consens cu timpul sa se opreasca-n loc, doar atat cat sa ne dam seama ca am devenit atemporali.

Din ziua aceea am invatat sa fiu vie, sa inchid ochii si sa simt ca traiesc noua vieti intr-una.

Il priveam uimita cu ochii larg deschisi dar cu privirea nvaluita-n ceata. Si ma miram cum se poate oare ca doi oameni sa se inteleaga fara de cuvinte si doar din simple priviri.

Era o stare nefireasca.Sa simt ca ma intelege fara sa-I spun ce vreau, sa facem ceea ce simteam fara ca unul dintre noi sa ceara.

Singurul martor ce ne accepta tacerea si ne readucea la realitate era bancuta aceea din parc, ce devenea fie rece , fie calda, dar intotdeauna in concordanta cu starile noastre.

Ne placea sa ne redescoperim simtirile doar dintr-o privire.

-S-a facut cam racoare! imi zise el cald, ce-ai zice daca am merge la o cafea?

-As zice , ca nu beau cafea dar as putea sa beau altceva!

Ne-am ridicat, m-a luat de mana si am pornit prin parcul acum pustiu, spre o destinatie aleasa de el.

Luminile felinarelor conturau doua umbre ce pareau vii. Vantul misca ramurile ce pareau ca zambesc in urma noastra.

a zecea picatura

Hai sa stam putin aici pe bancuta asta, ca e tare frumos acum parcul!

Privesc uimita in jur, decorul se schimbase. Cum ajunsesem acolo? Pai nu stiu, ca pentru cateva minute am fost dusa cu pluta, pe noua ipostaza. Parcul era luminat difuz de soarele ce patrundea alene prin verdeata copacilor dimprejur, in schimb era o mireasma ametitoare in aer. Si nu e de mirare cu atatia tei !

Mi-am intors privirea, si el era acolo, langa mine, ne-am privit o clipa in ochi , ca si cum ne citeam unul altuia gandurile si ne-am sarutat. Trebuia sa ma conving cumva ca nu visez, pai nu! Si cum se zice de repetitie ca e mama invataturii, de ce sa nu mai fi repetat si noi putin!

Mare lucru nu ne spuneam unul altuia pentru ca ne intelegeam din priviri. Si de ce sa irosim atatea cuvinte cand nu-si aveau rostul. Mai bine le puneam pe foaie. Si asa facea, se uita la mine, scria, se mai uita cu coada ochiului si iar scria.Ce scria? Pai ceva de genul:

“ pe o banca intr-un parc

Stau el si ea

Ca doua vrabiute mici

Ce isi soptesc cu drag:

- as vrea sa te sarut!

- tu zici?

- Si eu te-as …dar pe obraz!

Uite asa s-au atins usor

Si s-au privit.

Cu ochii plini de-un dor

Pe care inca nu l-au intalnit.

Iar ea a zis apoi ca “ cip”

Si el ca “cip cirip”

Punandu-se pe rand de-acord

Despre un tril al lor.

Si cald, usor, m-a pupacit

Ma mangaie acum

m-alinta-ntr-un sarut

si vrea sa ma manance

a incercat, ii place,

o ador, e …dulce!”

a noua picatura

“Interesanta experienta”, ma gandeam eu, “ca sa vezi ce poate face si un pahar de buna dispozitie! Oare am stabilit sa ne mai intalnim, si daca da, la cat o fi zis? Eh, daca am uitat inseamna ca nu a fost atat de important. Hmm, da parca am scris ceva intr-un carnetel.” La ora sase in fata teatrului!” stiam eu de ce port un carnetel dupa mine, he he he, uite ca a fost util.

Mda, nu cred ca o sa ma duc, ca oricum nici el nu mai tine minte…sau? Daca o fi sa fie acolo dupa ce ies din tura, de la biroul de presa e ok, daca nu, e si mai bine, ca o sa ma duc pe la fete.

Acum gata cu asta, ca deja i-am acordat cam mult timp in gandurile mele”.

Ziua a trecut repede, ca am avut destula treaba. Nu ma asteptam sa vina si el la conferinta de presa, asa ca am fost luata prin surprindere. Nu i-am dat atentie si mi-am vazut de treburile mele. Si mai surprinsa am fost cand a intrat dupa mine la toaleta, m-a lipit de zid si m-a sarutat cu pofta. Ok, deci pana la urma ma intalnesc cu el si la ora sase! Sa mai aud ce mai are de spus! Ca tare bine o spune!

Si, cum zice cantecelul, ora sase a venit , omu negru n-a sosit! Asa ca n-aveam de gand sa mai astept si ma indreptam vertiginos spre trecerea de pietoni. Cand…ce sa vezi! Un buchet de trandafiri intr-o mana intinsa!

- Astia sunt pentru tine!

Cu obrajii rosii, albi, albastri, m-am fastacit cumplit in fata buchetului care pesemne fusese cules din gradina si ambalat asa frumos, doar pentru mine.

-Stii…eu…nu pot…

-Hai, sa nu-mi spui ca n-ai mai primit niciodata flori?! Ce te-ai rusinat asa, ca-s pentru tine! Un pupic pe obraz a fost multumescul de rigoare.

-Si acum, hai sa mergem!

-Sa mergem? Unde sa mergem?

-Pai stii, ca de obicei asa se face cand esti in mijlocul strazii!

Bine ca nu ma facusem de minune si mai mult de atat. De ce oare mi se parea ca toata lumea se uita la noi? Pentru ca nu mi se parea! Chiar se uitau!

Poftim tupeu! Sa ma fastacesc eu in fata lui! Eu, aia ce ma dadeam darza si rea. Nu-mi convine situatia, ca s-ar putea sa inceapa sa imi placa tipul si n'ar fi de dorit

picaturi de suflet VIII

Si de atunci ne-a fost practic imposibil sa ne mai dezlipim buzele pentru cateva minute bune. Era asa o stare ciudata de molesala si energie in acelasi timp, de parca ma topeam in bratele lui, dar in acelasi timp il strangeam si mai tare. Inimile ne bateau la unison, ca nici zece etaje urcate in fuga n-ar fi avut acelasi efect. Era asa ceva…pur si simplu.

- O sa ne dea disparuti colegii daca mai intarziem mult. Cred ca ar fi bine sa ne mai facem si noi aparitia pe acolo, ca, sincer, nu mai am chef de intrebari suplimentare.

- Mergem, acum ca te-ai mai incalzit putin! Si mi-a facut cu ochiul, drept subanteles.

Deja afara se cam spargea targul; colegele de cum m-au vazut m-au anuntat ca trebuie sa plece, ca oricum ma lasa pe maini bune.

Ne uitam unul la altul nedumeriti, dar totodata multumiti. Am incercat sa incheg o conversatie, dar cum cuvintele sa incapatanau sa nu iasa, am scos un carnetel care avea rolul sa ne scuteasca de orice stanjenire. Si asa am inceput o adevarta abrambureala in incercarea de a ne cunoaste mai bine. Eu puneam o intrebare sau mai simplu scriam un cuvant, iar el continua cu ce-i trecea prin cap si uite asa am legat o adevarata conversatie si am mazgalit un carnetel aproape intreg, pentru a ajunge la concluzia ca ar mai trebui sa ne intalnim. Am tot continuat asa pana cand picaturile de ploaie ne-au izgonit din procesul stilistic. Dupa ce m-a condus la taxi si mi-a reamintit cum e sa urci zece etaje, m-a lasat in sfarsit sa plec cu promisiunea de a ne vedea si in urmatoarea zi.

Buimaca de cele intamplate, dar si rupta de oboseala, de cum am nimerit patul, nici ca m-am mai ridicat din el pana a doua zi la pranz.

picaturi de suflet VII

Am incercat sa-l evit un timp, dansand numai pe langa fete, dar cum ne intorceam, cum ne impingeau altii, tot unul langa altul ajungeam.

Simteam asa… ca un soi de magnet cand dansam unul cu celalalt, o senzatie noua si al naibii de placuta.

Bineanteles ca una din fete nu s-a putut abtine sa ma deranjeze, chiar in mijlocul unei discutii interesante, cu o intrebare de-a dreptul stanjenitoare:

- Ce zici ca mai face viitorul sot?

Am ramas putin blocata si i-am spus:

-Nu stiu ce face, ca ne-am certat, dar daca esti atat de curioasa, de ce nu il intrebi pe el!

Cu o privire usor nedumerita, M astepta lamuriri. I-am spus intreaga tarasenie, ca trebuia sa ma casatoresc peste cateva luni, ca ne certaseram si ca nu mai eram atat de sigura daca vreau cu adevarat sa fac pasul asta. Deja buna dispozitie se cam dusese de rapa, ma luase si cu frig, si cu dureri de cap si ma uitam straniu la colega aceea. Ce credea, ca reuseste ceva daca ma inteapa? Ca si cand mi-ar fi ghicit starea, M m-a luat de mana si am dansat un blues destul de stransi in brate.

-Nu-i da satisfactia sa te vada suparata, ca in definitive asta e seara ta!

-Da, ai dreptate, nu stiu de ce ma las afectata de intepaturi de genul asta, poate doar simtea evoia sa se bage si ea in seama.

-Am impresia ca ai cam inghetat Daca vrei, hai cu mine pana la biroul de presa, ca oricum eu trebuie sa incarc acumulatorii de la camera de filmat, si asa poate te mai dezmortesti si tu putin.

- Ok, hai sa mergem, ca pana la urma imi trebuie si o pauza.

Odata ajunsi in birou ne-am facut fiecare de lucru cu cate ceva, numai asa, ca sa ne evitam privirea. Dar pana la urma, cat sa ne mai si fastacim!

-Auzi, nu ti se pare ca e cam multa lumina in biroul asta?

- Ba da, cred ca da!

A fost de ajuns sa spun cuvintle astea, si lumina, ca prin minune, s-a inchis. Ne-am apropiat incetisor unul de celalalt si, fara nici un alt preambul, am inceput sa ne sarutam. Am inchis ochii si, cu rasuflarea intretaiata, ne conturam buzele, parca incercand sa le descoperim prin intuneric. Mi-a atins usor gura, si apoi am incheiat cu un sarut pe nerasuflate.

-Uau, chiar nu ma asteptam!

- Cred ca nici eu!

picaturi de suflet VI

-Haideti,mai, batraneilor, ce deja ati obosit! -ne strigau fetele- Nu vedeti ca nu mai sta nimeni jos?

-Ne mai bagam la o tura? Mai rezisti?

-Eu sa nu rezist? Lasa ca o sa vezi tu ce inseamna distractie!

Cand in cele din urma ne-am strans cu totii in jurul mesei, nu mai exista nici urma de plictiseala. Glumeam, radeam, toata lumea era prietena cu toata lumea, buna dispozitie si zambetele kilometrice se instalasera definitiv. Observasem eu la baiatu asta ca are niste gesturi mai ample, de genul luat de dupa gat, ciupit, si alte cele, da’ incepusera sa nu-mi displaca. Am tot incercat sa legam o conversatie, da’ eram mereu intrerupti de cei din jur

cu tot felul de apropouri. La un moment dat el a trebuit sa plece sa mai filmeze cate ceva. Atat le-a trebuit fetelor, ca au si navalit pe mine.

-Ce faci, te combini? Hai, lasa, nu o mai da la intors, ca am vazut noi cum va uitati unul la altul si dansati numai amandoi.

-Da, bine ca vi-ati dat voi seama , ca eu nu m-am prins!

-Pai si cu prietenul de acasa ce faci?

- Da, adevarul e ca m-am cam lasat dusa de val, da’ in definitiv ce am facut?

-Ideea e, ce ai de gand sa faci?

Prietenul de acasa avea sa-mi fie viitorul sot peste cateva luni.Eram impreuna cu el de sase ani si pana acum catva timp paruse a fi alegerea potrivita. De, ce zic, “paruse a fi”, pentru ca in ultimul timp o serie de certuri ce le avusesem, m-au cam pus pe ganduri. Simteam ca ceva scartaie, dar nu eram convinsa, credeam ca distanta il face sa se comporte atat de ciudat. Pur si simplu eram confuza, iar in momentul de fata, nu ma mai gandeam la nimic, ci doar traiam la intensitatea maxima fiecare senzatie noua ce mi se oferea.

-Cred ca nu stiu ce fac, da’ probabil o sa vedeti voi si o sa-mi spuneti si mie! Da’ pana atunci, fara comentarii de genul asta, ca nu-si au rostul!

Nu a trecut mult timp si M a revenit cu forte proaspete.

-Haideti la dans, fetelor, ca ruginiti de la atata bere, daca nu o puneti in miscare!

picaturi de suflet V

In urmatoarea zi, am fost destul de ocupata cu orele de curs, apoi cu toata agitatia de la biroul de presa cu pregatirea pentru conferinta si alte zeci de amanunte.

In acea seara am ramas impreuna cu colegele la party-ul din curtea teatrului.Deja petrecerea era in toi cand am ajuns noi. Muzica era buna, bere din plin asa ca fiecare se manifesta cum il taia capul. Fara inhibitii, actori care in urma cu cateva ore performau pe scena teatrului, renuntasera acum la masti si isi luau in serios rolul de petrecareti. Cu toate ca erau tineri de toate natiile, parca acum exista un limbaj universal. Chiar daca nu le cunosteai limba, exista limbajul comun al berii. Asa ca prietenia se lega instantaneu. Ne-am asezat si noi la o masa si asteptam sa ne vina paharul cu bunadispozitie. L-am zarit si pe sepcuta cu camera de filmat in mana, indreptandu-se spre masa noastra.

-Salutari! E, nu-mi vine sa cred ca mi-ati tinut si mie loc la masa voastra!

Ne uitam una la alta, nedumerite, ce l-o fi pleznit si pe asta, ca nu mai asteptam pe nimeni.

-Da, ia si tu un loc in spatiu si fa-te comod! I-am zis eu sec, continuand bancul din care fusesem intrerupta.

-Pai ce faceti,mai, nu dansati? Pe o asa muzica sa stai voi jos! Pai se poate? Si m-am trezit trasa de mana spre mijlocul ringului de dans. Pana sa ma dezmeticesc eu, deja ma invartea si ma rasucea pe toate partile. E, cam ruginita, asa ca de inceput, mai scartaiam pe ici pe colo, il mai calcam pe picioare, ma mai impiedicam de cate ceva.

-Pai hai,mai, ce faci? Simte muzica!

“E, las’ ca o sa vezi tu”, mi-am zis eu, “care n-o sa poata sa se mai tina pe picioare pana la sfarsitul serii!”. Si l-am luat cu niste miscari de samba de s-a pierdut in pasi.

-Tine pasul, ca altfel poate te-mpiedici! Si i-am facut o mutrita sa-i fie ciuda, ca n-a stiut cu cine se incurca. Rand pe rand, mesele s-au golit si toata lumea era pe ringul de dans.Grijuliu sa nu ma piarda prin multime, m-a prins incetisor de mana si m-a condus pana la masa, sa ne mai tragem sufletele.

-Te pricepi, te pricepi la dansurile astea! Chiar imi place ca am gasit un partener pe masura! Ma auzii deodata vorbind.

-E, lasa ca nici cu tine nu mi-e rusine! Ai reusit sa-mi scoti apa prin tricou!

picaturi de suflet IV

Mi-am indreptat privirea spre el in speranta de a primi un raspuns prompt. In loc de raspuns, m-a scrutat cu privirea de cateva ori ca si cand ar fi incercat sa ma citeasca din priviri. Un pic fastacita, mi-am dres vocea si i-am zis:

-N-ai putea sa ma ajuti cu adresa de mail, ca nu prea stiu exact ce trebuie sa fac?

-Ba da, cum sa nu, cu cea mai mare placere!

“Ok”, ma gandeam eu, “asta chiar nu e o metoda de agatat, asa ca ar fi bine sa-ti schimbi tonul. Da’, in definitiv, e chiar dragut tipul, mda, ii sta tare bine cu sepcuta aia pe cap si, in plus, are asa un nu stiu ce. Am innebunit, sa-mi revin.Uite cum ma duce gandul asta tot aiurea”.

-Cam stiu eu teoretic ce ar trebui sa fac, dar practic nu prea ma descurc!

-E chiar simplu, o sa-ti dai seama imediat! Uite, trebuie intai sa intrii aici…(dar..a venit cam aproape de mine, nu putea sa-mi zica sa ma dau la o parte, a preferat sa ma ingesuiasca in scaunul asta, si eu ce fac ? Pai ce sa fac? Ar trebui sa ma uit la monitor, nu la el!), asa si asta e tot, ai vazut n-a fost greu !

-Aaaa, da’acum m-am prins ce trebuia sa fac. Da’ stii ce? Ia trimite si tu un mail sa vad daca ma descurc si cu restul!(“ce tupeu am nu-mi vine sa cred!”).

-Bine, hai ca o sa-ti scriu ceva!

Si pot spune ca de aici a inceput totul. De la o simpla abordare. In definitiv, de la cele mai simple si nepremeditate reactii ajungi sa te trezesti cuprins de un tumult de idei noi si nebanuite de la care treptat ajungi sa te intrebi cum sa le mai faci fata. Da’ oricum, nici cu gandul nu gandeam ce avea sa urmeze.

Soarele incepuse in ritm alert sa-si stinga una cate una facliile dogoratoare de peste zi, lasand loc aerului noptii sa-si faca simtita prezenta. Ma hotarasem sa merg pe jos pana acasa. Desi era destul de mers, ma lasam condusa ca de un vant molatec de noile ganduri. Adulmecam aerul prafuit amestecat cu arome tari de tei si de frunze verzi. Ma simteam ca un copil ce a descoperit ciocolata pusa la loc sigur de mama lui: asa agitata, curioasa, dar si satisfacuta.

picaturi de suflet III

Vorbeau ceva de maini, si ca ar trebui protejate, la care unul dintre ei scoate crema de maini din geanta si mai ceva ca la un salon de cosmetica incepe sa se cremuiasca. Ma uit in treacat la ale mele si instinctiv cer si eu un pic de crema. Ca si cand ar fi fost cel mai firesc lucru , mi-a intins tubul vazandu-si in continuare de treaba lui.

-Salut baieti, ati ajuns si voi? Ati luat ceva cadre de pe la spectacole? Cum vi s-a parut?ii intreba curios Bebe.

-Da ma, am luat ceva, da nu prea tin acumulatorii astia de la harbu asta de camera si am venit sa-i incarcam. Oricum ne vedem deseara in curtea teatrului si iti mai zic eu ce si cum.

-Ce e deseara in curtea teatrului? S-a trezit cineva vorbind.

-Pai ce sa fie?! Veniti si voi si o sa vedeti. Ceva de genu muzica buna, bere din plin, gagici si alte cele. Dupa ce isi termina fiecare treburile se aduna toti acolo pentru distractie. Da’ oricum, va sfatuiesc sa ajungeti ceva mai devreme daca vreti sa si prindeti un loc la vreo masa.

Ce oameni! Ma gandeam eu chiar as fi curioasa sa vad daca e ceva de capul lor. Adica aia vad ei distractie, sa se imbete si sa mai abureasca si vreo tipa, doar doar le-o cadea in mreje.

-Hai fata, nu vrei sa mergem si noi? Le-am auzit pe Vio si Miha la unison. Hai sa vedem si noi cum e si daca nu ne place putem sa mergem in alta parte.

- Nu stiu ce sa zic, stiti ca eu trebuie sa ajung devreme acasa ca imi inchide gazda usa s-apoi distractia incepe la 12 noaptea si e cam tarziu sa plec de una singura.

-Hai ma, ca vedem noi cum facem. O anunti pe gazda aia a ta ca ramai la noi!

-Eu zic ca mai bine va duceti voi in seara asta, si daca e misto, o sa vin si eu de maine seara, ca oricum e cam tarziu acum si -in plus- nu am nici un chef.

-Bine, ma, cum zici tu. Da daca e distractie te sunam sa vii.

-Hai ca mai vedem!

-Apropo, vezi ca trebuie sa-ti lasi numarul de telefon la afisier, ca acum esti persoana de contact! Si fa-ti si tu adresa aia de mail, ca o sa ai nevoie de ea.

As face-o eu daca as sti si cum! Da’ pe cine sa rog sa ma ajute fara sa ma ia in baza, ca nu am adresa de mail pana acum? Cred ca o sa-l rog pe tipu’ asta cu camera, ca nu ma cunoaste si -in plus- pare ca se pricepe la toate.

-Buna, eu sunt Ada!

picaturi de suflet II

-Unde ai intarziat atat, ca te asteptam de un sfert de ora?Vocea un pic intepatoare a colegei mele, mi-a cam taiat pofta de visare.

-Hai odata ca trebuie sa intram, parc-ai fi cu capul in nori!Astazi vom fi repartizati pe grupe si ni se vor da sarcinile ce trebuie sa le indeplinim.Mai intai trebuie sa trecem pe la Biroul de informare ,sa ni se dea ecusoanele, si apoi ne intalnim cu profu sa ne spuna ce avem de facut.

Ziua se anunta aglomerata , asa ca nu era rau sa ma inarmez cu ceva rabdare. O doamna agitata ne-a inmanat ecusoanele, si ne-a expediat rapid, caci nu avea loc de noi printre atatea teancuri de hartii, un Xerox ce fumega de suprasolicitare, si alti gura casca ce o tineau de vorba. Bun asa, ne vedem de ale noastre si intram in incinta teatrului.Portarul, buimac de atata lume, dupa ce ne-a chestionat in legatura cu scopul si durata vizitei, s-a lamurit ca o sa trebuiasca sa se obisnuiasca pe parcursul urmatoarelor zile cu prezenta noastra. Nici nu am intrat bine ca ne-am si trezit cu un teanc de foi in brate.

-Trebuie sa le indosariati sa le puneti in ordine alfabetica si sa va pregatiti ca la 13.30 va incepe prima conferinta de presa. Deja v-am repartizat pe grupe si fiecare va avea sarcini precise. Astazi vom merge toti sa vedeti despre ce e vorba si apoi fiecare cu rolul sau.

Asa ne-a facut primirea proful nostru cel mult apreciat.

-Fetelor, voi chiar credeti ca numai asta o sa faceti? Nu va speriati, ca o sa aveti parte si de distractie, cel putin seara va fi numai a noastra si atunci ne-om scoate parleala de peste zi.

- Apropo, eu sunt Bebe, am mai fost si anul trecut, asa ca stati pe langa mine si o sa patrundeti si in culisele festivalului.

“Incepe sa sune bine”, ma gandeam eu, o sa cunoastem o gramada de lume, o sa intram pe naspa la piesele de teatru si o sa mai si invatam cate ceva.

-Haideti la Biroul de presa ca acolo este cartierul nostru general.

Biroul de presa era o camaruta intesata cu calculatoare o masa plina cu dosare si dosarele, pliante postere si toate cele necesare pentru o buna mediatizare a evenimentului.

Eu si cu celelalte doua colege trebuia sa redactam comunicate de presa si sa-i ajutam pe jurnalistii care veneau, cu informatiile necesare.

Toti pareau preocupati sa-si termine cat mai rapid treaba de parca stiau deja ce avea sa urmeze. De ceva vreme in camera se postasera doi tipi noi, unul cu o camera de filmat in mana si cu un aer de atotcunascator, si celalalt cu o geanta de gat si cu o atitudine de “mi se rupe”. Interesante specimene!

picaturi de suflet

De azi, m-am hotarat ca trebuie sa elucidez si povestea asta ce ma framanta de cativa ani de zile si pentru care nu am nici o explicatie rationala, a fost ceva ce s-a intamplat pur si simplu.

Cu sperante multe si cu norocul incepatorului am sa incerc sa deznod unele chestiuni din noianul asta de sentimente ce ma compun si ma recompun intr-un mod ciudat dar atat de satisfacator.

Sa vorbesc despre dragoste e ca si cum as incerca sa prevad ziua de maine.Dar o sa ma consider un profet inca nerecunoscut si nici macar autorizat de vre-un cineva din domeniu.Asadar si prin urmare sa incep a face predictii despre ciudatenia sentimentului e decizia momentului.

A inceput surprinzator si nu pot spune ca s-a sfarsit vreodata. Bineinteles ca este vorba de doua personae, una mai diferita decat alta, da asta o sa fie deliciul povestirii , caci pana la urma compatibilitatea sa zicem ca …nu a invins.

Totul a inceput intr-o zi de mai, o zi banala ca toate celelalte zile. Nimic nu anunta vantul schimbarii ce avea sa bata incepand cu acea zi.

Ca sa fixam si un loc al actiunii sa zicem ca totul avea sa se intample in orasul S.Un oras ce te invaluia prin impredictibilitatea lui.Oras de munte doi in unu as pute zice.De ce doi in unu? Pentru ca centrul, esenta si sufletul acestui oras este atat de batran, ca nici cei mai in varsta nu-si mai amintesc prea multe detalii.In fine, orasul asta vechi inchis intr-o veche cetate este inconjurat de modernitatea secolului 21 . E ca si cum ai trai in universe paralele si ai posibilitatea de a trece dintr-unul in altul.Povestea asta pe care tot evit intentionat sa o incep a debutat aici .Cum spuneam,era o zi ca toate celelalte, asteptam linistita in statia de autobuz mult asteptatul si mereu inghesuitul mijloc de transport in comun. Dimineata era racoroasa, iar tepii inversunati ai vantului imi faceau pielea sa se infioare. Intr-o jumatate de ora trebuia sa ajung in fata teatrului mai dornica de afirmare ca nicicand. Care era treaba cu teatrul? Pai incepuse a 11 editie a Festivalului Internatiponal de Teatru, si eu, ca o studenta constiincioasa, ma oferisem ca voluntar al biroului de presa.Auzisem de la colegii mai mari ca ar fi o experienta interesanta, si tot ce mi se parea interesant implica musai si o participare.

In sfarsit a aparut si autobuzul.M-am strecurat cu greu printre puzderia de oameni , care mai de care mai agitati si mai neplacut mirositori.Am gasit un loc la fereastra , si nici ca m-am mai miscat de acolo. Dincolo de geamul spoit, se distingeau culorile primaverii.Soarele arunca in deznadejde niste raze aurii spre pamantul ce inca se spala pe fata cu broboanele de roua. Palcurile de verdeata erau incarcate cu mireasma fragezimii.Pomii -si ei imbracati in straiele de nunta- imprastiau arome ametitoare. Asta se vedea undeva departe, dincolo de strazile prafuite , de claxoanele nervoase, si de aerul irespirabil. Ma pregatesc sa cobor, caci aici e capatul meu de linie.

Un barbat care gandeste...? sa insel sau sa nu insel,aceasta e intrebarea!

E o duminica obisnuita. Plictisul ma cuprinde cu bratele lui moi de cocota obosita si-mi strecoara ca unui obisnuit al casei o vorba plina de intelesuri: "oriunde ai merge aminteste-ti de mine".
Ciudata credinta. Ma intreb totusi ce mi-ar putea aduce infidelitatea?
Superior ca intotdeauna, m-ar ierta. Poate chiar El, printr-o ciudata legatura transcedentala ma indeamna la o incursiune peste hotarul ce-i margineste imparatia, fiind sigur ca mai tarziu sau mai devreme ma voi intoarce. M-am intrebat adesea cat de larga-i este imparatia, si mi-am dat seama ca o plecare definitiva nu este posibila.
Puterea-i uimitoare, ce a depasit puterea de intelegere a tuturor, a ramas o enigma, iar rasunetul sau a devenit o religie.
Am incercat adesea sa-i patrund esenta, sa-i aflu izvorul-enigma, dar totdeauna a trebuit sa renunt.
Orice plaja insorita, descoperita cu uimire prin semiobscuritatea generala, iti chinuie existenta, azvarlindu-te in ghearele sperantei. Ideea de a descoperi ceva nou, care sa-ti schimbe esenta, devine o obsesie. Si atunci cand ametit de orizont plonjezi si zvacnesti regulat, cu sufletul in descompunere latenta, te trezesti deodata innotand intr-o mare furtunoasa, cu un cer de pacura ce se prelinge incet, incet otravindu-te. De undeva din spuma halucinanta zaresti chipul aceluia ce voiai sa-l inseli. Zambesti ingaduitor. Fara sa vrei senzatia minciunii tale, a singuratatii, te apasa si te impinge la revolta. Dar a te razvrati inseamna a-ti nega propria conditie. Nu poti sa lupti nici sa-i cedezi. Singura speranta ramane doar iluzoria plaja insorita. Infrigurat o cauti, si mergi, mergi pe drumul nesfarsit al cautarii. Dezamagirea te sperie cu urletele ei de fiara flamanda. Dar prea putin iti pasa. Ramai acelasi egoist pe care exteriorul nu-l influenteaza. Preocuparea interioara nu-ti ofera ragazul de a te gandi la altceva. Contactul cu exteriorul se realizeaza prin obisnuinta. Sclav propriei tale framantari, generata de o constiinta febrila, in continua zbatere, in continua cautare a echitatii, a acelor idealuri si simboluri pierdute-n ucenicie la poarta vietii, procupat de gasirea unei iluzorii fericiri pierdute-n fragezimea unui mugure ce nu peste mult timp isi va tainui acreala fructului, risti a ajunge la mitologicul fir ce separa sufletele. Si toate acestea datorita unei singuratati in doi, care-ti ofera fructul cu aroma otravitoare a visului.

To be continued...

Educatie sau Costel si prezentul (III)

Tot noi doua sa va ducem in spinare, ca muncim ca niste naroade. Daca n-as fi fost eu cu mama ce v-ati fi facut. Ca asa mi-am mancat toata viata. Am zis sa cresteti si voi mari sa ma ajutati si cand colo.... Ca nu l-am putut lasa dracului cand a plecat prima data din casa. Cine m-o fi pus doamne sa-l primesc iar inapoi!? Numai dracul, el m-o pus! Sa-mi chinui zilele, sa n-am si eu macar o zi fericita. Parca ce-o facut toata viata decat o dormit si s-o dus la servici...Si eu banii tot nu i-am vazut niciodata. Vine seara, mananca si se culca. Se scoala la pranz a doua zi, mananca si pleaca iar. Vezi, de aia nu dam noi inainte deloc.Cand se scoala el, vecinii is plecati demult la treaba . Uita-te la ei. Vezi, muncesc oamenii, dar si au de toate.
Toate casele is acoperite cu tigla, toate au garduri, scari bune, numai a noastra e prapadita si vai de ea. Si cum a fost odata!
Cine mai era ca mine cand eram fata!
O, doamne, doamne ce ti-oi fi facut de m-ai pedepsit asa!
De ce nu l-oi fi ascltat eu pe tata, doamne, sa ma fi dus la el la oras. Am zis ca-mi iau un functionar, ca cu averea mea si cu banii lui o s-o scoatem bine la capat.
Si-l luai pe dracu-n patru!
Barem omorati-ne si duceti-ne la cini in ogas!
Sa se termine odata cu suferinta asta!
O, doamne, doamne, la ce m-ai fi facut?... Doar ca sa sufar pe pamantul asta.
Lacrimi mari se scuturau din ochii caprui, pierduti in fundul capului, si se prelingeau printre hohote de plans infundat.
Costel, imbracat cu un trening cu genunchii scosi, cu niste tenisi jerpeliti in picioare statea calare pe scaunelul lui, ascultand la cele doua fiinte pe care le iubea nespus, si cu ochii inlacrimati privea undeva departe.
Fumul ce inunda camera la cate o rafala de vant prin hornul sobei, prinse in zborul lui primele franturi ale suferintei.
-Mamica, taci..te rog.
Vorbele se prelingeau incet din gatul uscat, ca ganguritul unui pui insetat si infometat dupa mama lui.
-Iarta-ma mama ...te rog! Lacrimi mari rasarira in coltul ochilor lui caprui, iar micutele maini isi treceau alintarea peste parul mamei, a carei durere o presimtea dar inca nu putea sa si-o explice pe deplin.
Stateau amandoi rezemati de pragul usii dintre camere, iar privirea lui trista pina-n strafunduri, i-o urmarea pe a ei, uitata undeva-n sufletul carbunilor din soba, ce-si pierdeau incet, incet stralucirea.

Afara, fulgii cadeau intr-un dans haotic, batandu-si parca joc de tipetele ascutite ale unui purcelus ce-si astepta pranzul. Niste vrabiute triste si linistite ciugulesc mai departe dintr-o balega.
-Doar pentru voi mi-am mancat eu viata, cu canele asta. Sa nu uiti asta cat ai trai... Am zis sa aveti si voi muma si tata, sa nu ramaneti orfani de mici...
S-apoi cand veti creste mari, si veti avea si voi rostul vostru, cred ca o sa fie mai bine.
In tine mi-am pus toata nadejdea, ca Tita-i fata, si oricum, nu se simte ginerele prea bine cu o soacra-n casa. La tine trag si eu nadejdea sa viu, ca cu canele asta nu mai stau apoi nici macar o zi...
Da-ntai sa cresteti voi mari si cuminti, sa invatati mama carte si sa ajungeti oameni mari, nu ca noi niste tarani prosti...
Eheii, da mai e pana atunci...
Suspinul acesta de usurare loveste din plin sensibilitatea copilului. Dintr-odata ochii adanciti intr-o lume trista, fara de capat, prinsera viata si spusera multe, multe...
- Las'sa cresc eu mare, ca o sa vezi mata...
Un suras, ca o briza a diminetii, cobori pentru o clipa pe buzele mamei si ochii lucira...
-Bine, bine, acuma du-te si te joaca, ca vad ca te asteapta Vasile cu saniuta!

Educatie sau Costel si prezentul ( II )

"Acu nici nu poti sa cartesti ca te si pocneste. Ma tine-n hodaia asta sa mor de frig, doar s-o scapa dracului mai devreme de mine. O tras focul si-n soba din camera ailalta si iote dici in sus nu se incalzeste niciodata. In varful ei poti pune strachinile cu pifti sa se faca.
Doar ce tine plita asta caldura, atata am. Si nici usa de la mijloc n-o tine deschisa, sa mai treaca si la mine caldura, zice ca-i mai cald acilea.
Da, bogdaproste ca nici lui nu-i ajuta Dumnezeu. Era sa beleasca ochii la operatia aia. Vezi se vede ca l-or ajuns pacatele din urma, ca mai mai sa-l ia dracu!
Credeam ca o sa se faca dracului mai bland dupa aia, ca o vedea si el drumul al bun, Dumnezeu i l-a aratat , dar de unde fratilor, asta-i dracul gol!
-Ma martane, i-a vino-ncoa'!
Glasul strabate prin usa dintre camere si loveste urechea lui Costel cam neplacut.
Doar are 10 ani nu-i tanc de cinci ani ca Ion al Tii.
- Ce martan fa mamica, ce martan!
Ce eu mai sunt martan, ia zii?!
-Da ce esti ma? Ce-ti sari tandara, hai?
-Ia du-te si sparge niste lemne si ada-le-ncoa' casaraceste camera si la noapte-ngheti!
- Ba nu ma duc deloc. Du-te si mata, mai lasa furca aia din brau ca-ti strici ochii!
-D-apoi d' aia nu mai poti tu? Nu te duci ca ti-i groaza. Ia sa fi avut tu niste parinti ca Nolica, n-ai mai fi zis nici carr. Da va dezmiarda tata-tu, nu va pune sa faceti nimic, tot ca el.
D-apoi, asa a fost intotdeauna pe la casa asta. Credeam ca semeni, ma puta, cu altul nu tot cu prapaditul de taica-tu!
Da parca eschia sare departe de catur!
Asa a fost si asa o sa fie intotdeauna pe aici! Dracul te-ar pune sa faci ceva, ca doar nici nepricopsitu' ala n-a facut nimic toata viata. O venit cu doua paturi, un pat si-o vaca pe care i-o daduse tata-su sa scape de ea, si acuma isi bate joc de noi.
Ma miram sa te samene dracul cu altcineva!

Educatie sau Costel si prezentul( I )

Calare pe un scaunel mic, in fata unei mese rotunde, infipta in trei picioare cioplite cu maiestrie din secure, cu un ciocan in mana, Costel sparge cate o nuca. Inlatura cojile cu greutate si arunca miezul moale intr-o strachina ce sta cuminte pe tapsanul sobei. Focul chiue si trosneste vesel dezmortind camera cu peretii reci.
Din cand in cand, Smotocel isi freaca nasul si coada batoasa de pulpele baiatului, mieunand semnificativ. Apoi isi freaca spinarea de un scaun cu spatar, asezat in coltul din dreapta al camerei, in chip de umeras, da tarcoale mesei pe care zace o turta mare de malai si se catara pe piciorul incaltat cu ciorapii de lana ai bunicii.
- Pleaca afurisitule, ca ti-ai facut pomana destul cu carnatii din pod! De te-oi prinde te-atarn in locul lor!
Luat pe nepregatite motanul face un salt spectaculos, ca sarit din picior, si dupa o aterizare fortata, o tuleste sub patul de scanduri acoperit cu o patura veche din lana prin care se vedea salteaua din panza de sac, umpluta cu fan.
Vazand ca nu e inteles de batrana asta slaba, cu fata zbarcita si un aer ostenit dar tare in picioare, Smotocel se apropie de baiat cersindu-i afectiunea.
Dupa ce-l mangaie usurel si-i arata toata dragostea, sare revoltat:
-Ce-ai fa mama, mata cu el. Intotdeauna gasesti cate ceva sa-l altoiestisi pe el si pe Azorel, ce ti-o fi facut io nu stiu!
-D'apoi bine, se putea sa nu-i iei tu apararea. Iote peste vreo saptamana o sa se termine faina si uleiul, sa vedem ce-o sa mai mancam, ca tata-tu vad ca n-are de gand sa cumpere!
Ii trebuia si javra pe batatura, ii era frica sa nu-l calce hotii, ca si aveau la ce trage!
Sa vedem ce-o sa va dea sa mancati, ca de stiut a stiut sa va faca!
Il doare-n... de voi. Sa aiba el ce manca, ce bea si restul...tamaie.
Ha', ce-l intereseaza pe el?!
Bani are, mancare are ca abia o taiat porcul, ce-i mai pasa?!
Vin si rachiu mai are vreo luna, ca sa-i cheme pe toti cati trec pe drum, sa le dea sa bea!
Vezi, daca el bea pe la altii, pe'aci-incolo pe unde umbla, trebuie sa dea si el la toti, parca el se poate pune, prapaditul pamantului, cu altii!
Nu vede ca n-are decat izmenele de pe el, si si alea rupte si carpite de muma-ta.
De voi niciodata n-a avut grija, daca n-as fi fost eu cu muma-ta , l-ar fi mancat canii pe marginea drumului.
O puta goala venit din lumea larga, s-a facut stapan in casa me!

versuri nesfarsite

Trecusera vremuri peste mine
Trecusera ani
Pe care nu speram
Sa-i mai revad.
Trecusera atatea
Peste mine...
Dar poate asa e
Intotdeauna inceputul,
O alta carare, pornita
Din cercul orbilor
In care adesea
Cautam
Altceva
Altfel
Alt...
Nemaiputand distinge culori
Sunete,
Nici macar visele
Nemaiputandu-le distinge
Avem impresia ca acel cerc
E viata noastra...
Dar, priveste bine!
intotdeauna poate sa fie...
Un nou inceput.

Un nou drum

Nu intalnim prea des pe cineva care ne impartaseste propria viziune despre ce am putea sa fim.
Si atunci ne hotaram sa riscam...sa incepem un nou drum. Sa simtim cum imprevizibilul ne izbeste de toti peretii mintii. Sa cautam si sa regasim clipa aceea in care totul este posibil, in care putem schimba tot ce ne face nefericiti.
Cu toate astea, in fiecare zi ne prefacem ca nu gasim momentul potrivit, ca el nu exista, ca ziua de azi este la fel cu cea de ieri si va fi la fel cu cea de maine.
Dar oare am stat vreodata sa ne gandim, ca nu trebuie cautat un anume moment, un anume pretext, ca pur si simplu trebuie sa cautam sa traim, si ca momentul acela magic se poate ivi in cele mai neasteptate clipe. Poate sa fie dupa ce am luat masa de pranz, sau dupa ce am coborat dintr-un autobuz aglomerat, sau poate intr-unul din cele o mie si una de lucruri ce ni se par aidoma. Ideea este ca acest moment nu exista decat un moment!

Regasire

Pasi sovaielnici trezesc misterul lumii
ascuns pentru o clipa-ntre petale
Fluturii de noapte aduna pe aripi
Argintul risipit de noapte.

O clipa au innebunit intre crepuscul
Fiorii ce-mi masoara clipa...
Simt mana strivita sub greul culorii
Ce-mi curge prin vine, prin ochi si prin tample
Ca un suvoi ce-neaca lumina
Spre a se pierde in singuratate.

Intaiele cuvinte se pierd in sperante
Ca orice stea din colierul serii...
Tresalta, inunda, suspina si arde
Iubirea ascunsa sub strat de cenusa,
Fruct verde nascut sub petale ce trebuiau sa cada.

Sufletul mi se apleaca-n afara
Ca valurile marii agitate
Pleoapa mi s-a umplut de tine ca o cupa
In care sampania se zbate.
Ne pierdem intr-o lume dementa
Ca o petala-n albul unei zile.

Timpul...bata-l vina!

Ce ar fi daca ar exista un ceas fara ore ci numai cu momente ale zilei? Pe o portiune sa scrie somn, pe cealalta jumatate sa scrie: la doua intalnire, la patru incantare, la sase indrazneala, la opt spontaneitate, la zece...in fine, si intre aceste ore, e timpul sa te trezesti la viata!
Oare dupa ce ne-am mai ghida?
Dupa acel ceas din noi care ne indeamna intotdeauna sa facem ce simtim? Da, n-ar fi rau!
Atunci n-am mai trai decat timpul propriei vieti. Am putea cutreiera orice alta lume, orice alt timp. Ne-am proiecta acolo unde ne-ar fi bine. Da...pentru astea sunt visele...de acord, dar ce faci doar cu ele daca nu le pui si la bataie?
Ar trebui sa ne luam frumusel de urechi ca pe niste copii neascultatori si sa le trimitem la inaintare.Ce-ar putea sa se intample cu ele?
Eventual s-ar implini ar deveni vise ale realitatii sau in cel mai rau caz ar putea sa ne indrume spre altele.
Sunt atatea lucruri pe care cuvintele nu le pot explica, incat nedumerirea se instaleaza instinctiv.
Se tot framanta sufletul asta in fel si chip, doar doar ar putea sa devina explicit.
Incerc acum sa-mi lamuresc cam de ce ar fi el in stare pe langa sa se mire, sa doreasca, sa se bucure, sa iubeasca, sa urasca, sa se intristeze.
Ar fi el in stare sa se dezvaluie?
Sa-si arate coltii sau mugurii si sa nu se mai cenzureze pentru a fi in normele sociale?
Am auzit eu pe undeva ca dragostea ar fi favorabila sanatatii.
Pai da, ca bataile inimii se accentueaza, simti un fel de caldura in piept si alimentele ar putea sa se digere mai repede :)
Cum ar fi sa primesti de la un doctor o reteta in care medicamentele ar fi inlocuite definitiv cu ...iubire.
Sa-ti spuna: sa iei o jumatate de doza pentru asta, o alta pentru cealalta si uite asa sa faci o cura completa.
Atunci n-ai mai putea sa fii trist, stresat, ipohondru, ai puta doar sa simti ca traiesti si ca esti implinit. Ai fi mereu ca o mingiuca cu elastic, te-ai indeparta si te-ai apropia exact atat cat ti-ar dicta ea...inima.

Povesti cu ...a fost odata

Dimineata mi se paru cam posomarata. O unda pala de lumina patrunse in camera prin ochiurile din perdea . Avea o forma nedeslusita. Casc cu pofta de doua ori, ma sterg cu pumnii inclestati incercand sa alung si ultimele ramasite de somn.
Ma intind, cat mi-s de lunga, strang perna in brate si-mi fixez privirea spre pata de lumina. Asa faceam si cand eram mica,orice umbra proiectata pe perete incercam sa o deslusec, si construiam imagini, scenarii, pana cand eram multumita de rezultat.
Asa si acum, o forma colturoasa, goala inauntru si cu o codita dubioasa, nealocul ei as zice. Umbra apare si dispare, ca un bec ce sta sa se arda.
Intind mana spre ea, inchid un ochi, si, incerc sa o cuprind in causul palmei.
E jucausa, nu ma lasa sa o prind.
Zambesc incet de un gand nou ce ma inunda pe moment. daca m-ar surprinde cineva acum, cu mana intinsa n-gol ar zice ca nu sunt pe treaba mea.
Ma uit instinctiv spre usa. E inchisa iar in casa nici un zgomot. Pesemne ca ceilalti nu s-au trezit inca.Imi intorc repede privirea spre perete.Pentru o clipa s-a asezat in palma mea. O furnicatura imi incalzeste causul palmei. Am prins-o. Deci asa e o umbra...calduta, asa e steluta mea, caci pana la urma m-am hotarat ca poate fi o steluta. Si codita, codita poate fi o bagheta. Asa ca...e o bagheta fermecata. Ca-n povestile cu zane, unde bagheta fermecata invartita de trei ori in aer transforma lucrurile in tot felul de minunatii.
Imi doresc, imi doresc, imi doresc...sa zbor. Si ca prin minune ma inalt usor ferestrele se deschid larg si plutesc. Fuciulita si cu camasa ravasita, pasesc in aerul proaspat al diminetii.
Miroase a cozonac aburind si a brad. Pasesc atenta pe ghemotoacele de nori albi si pufosi si ma gandesc cum sa ajung la norisorul acela in forma de calutz.
Dintr-o smucitura aterizez fix pe saua calutzului.
Speriat parca de o greutate nestiuta calutzul o ia la fuga ca scapat din gura lupilor. Nu ma sperii, imi infig adanc degetele in coama lui si cu chiote de bucurie il lovesc usor cu calcaiele.
- Hai, du-ma calutzule, alearga, alearga si arata-mi unde se intalneste printesa rasaritului cu printul apusului.
-E cale lunga pana acolo, asa ca tine-te bine stapana mea. Si cu o smucitura mai mai sa cad, calutzul facu cale intoarsa si incepu sa se inalte spre cer.
-Cand iti voi spune eu sa-ti acoperi ochii, caci lumina soarelui te-ar putea orbi. Dar mai intai trebuie sa trecem prin norii aia negrii si dusmanosi ce strajuiesc poarta rasaritului. Pasim incet, asa incat prezenta noastra sa nu se faca simtita. Insa, la o cotitura, dupa ce aproape reusisem sa iesim din volbura intunecata am atins cu cotul un norisor mic si grasun.
A fost de ajuns...Cu un tipat puternic ca de copil speriat, norisorul incepu sa se agite de colo-colo.
degeaba incercai eu sa-l alin cu vorbe duioase, ca ntr-o clipita am fost inconjurati de un zid de nori mari si mustaciosi ce-si aruncau privirile ca de balauri turbati, spre noi.
-Tine-te bine ca am dat de dracu'n patru!
M-am facut mica si cu privirea-nspaimantata cautam o cale de scapare.
Maniosi norii alergau in spatele nostru, aruncand cu fulgere si ghiulele de grindina dupa noi.
Un nor mai aprig ma prinse de coltul camasii si ma tragea cu putere.
Nestiind ce sa fac, am tras aer puternic in piept si cu o forta de care nu ma credeam in stare suflu cu putere catre norul dement.
Ca prin minune norul s-a imprastiat si am reusit sa scapam.
Obositi si speriati ne odihnim o clipa pe un pisc ce-si intindea fruntea semet, mai sus decat fratii lui.
-Acum urmeaza sa trecem peste soare, si daca trecem si de incercarea asta ajungem pe taramul unde ziua se ingana cu noaptea.
Soarele stralucea puternic si parca arunca cu dusmanie razele dogoratoare, mai mai sa ne topeasca.
Cu ochii-nchisi, ne luaram avant si am scapat si de acest obstacol.
-Acum trebuie sa asteptam pentru a vedea pret de cateva clipe intalnirea printesei rasaritului cu ingerul noptii.
In departare se aprinde dintr-o data o luminita ce crestea in intensitate. Mi-am atintit privirea si ascunsa dupa calutzul meu ce l-am modelat acum intr-un copac asteptam sa vad ce se va intampla.
Se auzi un fosnet lin, ca un susur ce se pierde-n zare, si printre varfurile zambitoare s-a ridicat incet o dalba zana.
Era gingasa si pe cam purta o cununa din lacramioare.
O vedeam cum ganditoare, cauta cu privirea in departare ceva ce intarzia sa apara. Privea cu ochii tristi si verzi si ncet isi sterse o lacrima fugara. Stia ca doar pentru o clipa se va putea-ntalnii cu alesul inimii. De sub un strat de nori pufosi, un print frumos cu freza-n vant se ivi din ochi clipind.
Ea... tremura, si cu capsoru-ncet lasat pe-o parte il astepta cu-n zambeta abia schitat. Intai ea l-a mustrat s-apoi la strans la piept ca si cand era prima si cea din urma zi in care-l revedea.
-De ce-ai venit asa tarziu? ea ii soptea
Tu nu stii ca zorii cei zurlii ne-or tulbura?
El ...lacrima.Si cu un colt de maneca-si stergea frumosul chip.
-Draga mea, tu chiar nu stii ca noptile-s tarzii?
Si acum imi pare rau c-am ezitat atatea clipe am pierdut, cand toate la un loc de le-adunam, frumos putea sa fie...
Dar nu-i nimic, caci zilele ne-or masura gandurile iar noptile ne vor apropia trupurile.
Deodata bratele ei goale, cazura-n jos, palngea nebuna caci fericirea si-o gasi intr-o strangere, cu el de mana.
Tinand-o strans, ingenunchiara-ncet in iarba moale. Si-au stat un pic, asa-mpietriti intr-o dulce sarutare. Si pomii toti pareau vrajiti si soarele se ridica-n zare. Broboanele de ploaie le curma imbratisarea, si ca o himera-n asfintit s-au evaporat, caci soarele a rasarit.
Ce-a mai ramas in urma nu-ti pot spune, a fost destul s-apara o raza de lumina, ca sa-i preschimbe-n soapte...A..da ne-om vedea la noapte!

tic...tac

Era trecut de miezul noptii. Ceasul isi slobozea cu precizie tic-tacul necontenit.
Luna isi arunca lumina palida prin fereastra larg deschisa.
Vantul dansa prin perdele si aducea cu el mireasma zefirului ce-si scutura cele din urma petale.
Ea, statea intinsa si visa cu ochii deschisi la alte nopti ce se preschimbau in rasarit.
Desena incet cu degetul in umbra noptii...speranta. O contura in fel si chip si-i atribuia chiar si un nume, pentru ca mai apoi, sa steraga tot, printr-un fluturat de mana.
Muzica noptii o patrundea prin toate simturile si ii alina auzul cu diverse fragmente lalaite de doua voci afone.
Doua carti aruncate pe masa, un creion si un carnetel stateau in asteptarea mainii ce la va atinge si le va rasfira fila cu fila.

Fericirea are gust

Fericirea are gust de ploaie, de raze ce te alina, de vant ce te framanta, de mireasma de pomi infloriti, de roua ce iti gadila talpile, de papadia ce o sufli-n vant, de mugurul ce sta sa plezneasca, de catelusul ce se gudura pe langa tine,de gargarita ce a aterizat din intamplare pe mana ta, de apa ce-ti mangaie pielea, de susurul izvorului si soaptele pomilor, de placerea de a zburda si a te copilari cat iti pofteste inima.
Fericirea nu te intreaba daca vrei sa fii fericit, ci te invaluie cu stari. Fericirea e in lucrurile marunte.
Fericirea are gust de ciresele coapte dupa care te-ai catarat, de florile campului prin care te rostogolesti.
Fericirea se regaseste in cuvinte putine, spuse la momentul potrivit.

despre barbati si alte nabadai

Nimic nu e atat de magulitor pentru un barbat, decat sa le auda pe femei spunand despre el ca este un barbat interesant.
Dar cand oare este un barbat interesant?
Ca si corpurile, si sufletele au foreme diferite, depinzand pana la urma de perspicacitatea fiecaruia de a le descoperi.
Ce-as putea spune despre barbatul intereant, este aceasta: barbatul interesant este acela...de care se indragostesc femeile. Pentru a cunoaste pe cineva, trebuie sa te indepartezi de el, cel putin asa se zice, iar aceasta separare il preschimba pe el "the one and the only" din realitate traita in obiect al cunosterii.
Pana la urma, ai spune ca toti barbatii normali dobandesc dragostea unei femei. Dar, caci exista si un dar, de barbatul interesant se indragosteste nu doar o femeie, ci mai multe. Paradox? Nu. Realitate.
E totusi gresit sa interpretezi o iubire dupa actele sau vorbele sale.Doar maruntul gest, acela spontan si necenzurat doar accentul si sensul cel mai adanc al conduitei, diferentiaza iubirea.
Interventia vointei, ca de exemplu gasirea de diferite motive, respectabile sau nu, ca sa iubeasca, sau sa iubeasca mai putin, e simptomul faptului ca, in realitate...nu iubeste.
Pana la urma asa cum suntem...asa iubim.
Pentru a "fermecati" de cineva, e nevoie sa fim capabili de a vedea alta persoana, nefiind de ajuns doar sa deschizi ochii. E vorba de curiozitatea pe care ti-o trezeste. Fara aceasta curiozitate, prin fata noastra pot trece specimene, fara ca noi, femeile sau dupa caz barbatii, sa ne dam seama.
Si curiozitatea asta presupune mai multe lucruri. Acel paradox al interesului dezinteresat, al indiferentei controlate, patrunde iubirea prin toti porii ei.Aproape toti barbatii traiesc cufundati in amanuntele din jurul lor , traiesc in definitiv satisfacuti cu linia orizontului pe care il pot vedea :) si nu simt lipsa vagilor posibilitati care exista, chiar in exces, dincolo de orizontul lor vizual.
Curiozitatea e aceea care iti permite sa emigrezi, vine de la sine insasi catre altceva. Aceasta curiozitate care e in acelasi timp dorinta de viata nu se poate intalni decat la sufletele poroase prin care pot circula, aerul liber, neingradit de nici un zid limitativ.
Pana la urma, e vorba de o intuitie pe care femeile o au din plin, sa descoperim in prezenta celuilalt, figura sufletului nostru. Asa ca "think twice" ca de mult ori o buna parte din viata noastra, e o comedie pe care ne-o jucam noua insine.

prima picatura

Inchid ochii si ma las in voia viselor. E atat de mult soare...si vantul imi mangaie incetisor fata. Prin pleoapele inchise vad sute de culori ce se imbina si se dezbina ca si cum un penel priceput ar da culorilor suflet sa se aseze, in voia lor, pe o panza ne-nceputa.
Trag aer adanc in piept pentru ca miresmele dimprejur sa se intipareasca definitiv in memoria olfactiva. Miroase a...proaspat, a verde, a jilav, a flori de cires si a clipe de neuitat.
Imi intind mainile pe langa corp si pipai atent firisoarele de iarba.Cu varful degetelor le simt moliciunea si fragezimea, le simt zambetul sagalnic de inceput de viata. Vibreaza sub atingerile mele, intr-un sunet cristalin ca de harpa. Mladitele pomilor se lasa alintate de vantul molcom,de milioanele de ganduri pe care le poarta de colo-colo frumos! E tare frumos...Esti aici langa mine. Sprijinit intr-un cot, imi zambesti.Ma cuprinzi in brate si ma tii stransa, cu capul sprijinit pe inima ta.
O alta melodie imi susura-n ureche.E ca un zbor grabit de randunele. E oare acelasi refren ce razbate si-n adancul fiintei mele? Uimita de acest duo mut , te intreb atunci: De ce eu?
Tu nu-mi raspunzi,Si cu privirea trista, ma faci sa tac, cu un sarut.
Nu-mi spui nimic apoi, ci doar ma faci sa simt...cat pentru amandoi.
Nu zic nici eu nimic. Si ma ridic.
Imi indrept rochita inflorata, si-ncep sa alerg desculta, prin iarba-nmiresmata.
Hai!Hai sa dansam...Caci toata melodia asta...e a noastra.
Iti amintesti?
Cum neuitarea isi face iarasi loc, in memoria noastra?