picaturi de suflet II

-Unde ai intarziat atat, ca te asteptam de un sfert de ora?Vocea un pic intepatoare a colegei mele, mi-a cam taiat pofta de visare.

-Hai odata ca trebuie sa intram, parc-ai fi cu capul in nori!Astazi vom fi repartizati pe grupe si ni se vor da sarcinile ce trebuie sa le indeplinim.Mai intai trebuie sa trecem pe la Biroul de informare ,sa ni se dea ecusoanele, si apoi ne intalnim cu profu sa ne spuna ce avem de facut.

Ziua se anunta aglomerata , asa ca nu era rau sa ma inarmez cu ceva rabdare. O doamna agitata ne-a inmanat ecusoanele, si ne-a expediat rapid, caci nu avea loc de noi printre atatea teancuri de hartii, un Xerox ce fumega de suprasolicitare, si alti gura casca ce o tineau de vorba. Bun asa, ne vedem de ale noastre si intram in incinta teatrului.Portarul, buimac de atata lume, dupa ce ne-a chestionat in legatura cu scopul si durata vizitei, s-a lamurit ca o sa trebuiasca sa se obisnuiasca pe parcursul urmatoarelor zile cu prezenta noastra. Nici nu am intrat bine ca ne-am si trezit cu un teanc de foi in brate.

-Trebuie sa le indosariati sa le puneti in ordine alfabetica si sa va pregatiti ca la 13.30 va incepe prima conferinta de presa. Deja v-am repartizat pe grupe si fiecare va avea sarcini precise. Astazi vom merge toti sa vedeti despre ce e vorba si apoi fiecare cu rolul sau.

Asa ne-a facut primirea proful nostru cel mult apreciat.

-Fetelor, voi chiar credeti ca numai asta o sa faceti? Nu va speriati, ca o sa aveti parte si de distractie, cel putin seara va fi numai a noastra si atunci ne-om scoate parleala de peste zi.

- Apropo, eu sunt Bebe, am mai fost si anul trecut, asa ca stati pe langa mine si o sa patrundeti si in culisele festivalului.

“Incepe sa sune bine”, ma gandeam eu, o sa cunoastem o gramada de lume, o sa intram pe naspa la piesele de teatru si o sa mai si invatam cate ceva.

-Haideti la Biroul de presa ca acolo este cartierul nostru general.

Biroul de presa era o camaruta intesata cu calculatoare o masa plina cu dosare si dosarele, pliante postere si toate cele necesare pentru o buna mediatizare a evenimentului.

Eu si cu celelalte doua colege trebuia sa redactam comunicate de presa si sa-i ajutam pe jurnalistii care veneau, cu informatiile necesare.

Toti pareau preocupati sa-si termine cat mai rapid treaba de parca stiau deja ce avea sa urmeze. De ceva vreme in camera se postasera doi tipi noi, unul cu o camera de filmat in mana si cu un aer de atotcunascator, si celalalt cu o geanta de gat si cu o atitudine de “mi se rupe”. Interesante specimene!