picaturi de suflet IV

Mi-am indreptat privirea spre el in speranta de a primi un raspuns prompt. In loc de raspuns, m-a scrutat cu privirea de cateva ori ca si cand ar fi incercat sa ma citeasca din priviri. Un pic fastacita, mi-am dres vocea si i-am zis:

-N-ai putea sa ma ajuti cu adresa de mail, ca nu prea stiu exact ce trebuie sa fac?

-Ba da, cum sa nu, cu cea mai mare placere!

“Ok”, ma gandeam eu, “asta chiar nu e o metoda de agatat, asa ca ar fi bine sa-ti schimbi tonul. Da’, in definitiv, e chiar dragut tipul, mda, ii sta tare bine cu sepcuta aia pe cap si, in plus, are asa un nu stiu ce. Am innebunit, sa-mi revin.Uite cum ma duce gandul asta tot aiurea”.

-Cam stiu eu teoretic ce ar trebui sa fac, dar practic nu prea ma descurc!

-E chiar simplu, o sa-ti dai seama imediat! Uite, trebuie intai sa intrii aici…(dar..a venit cam aproape de mine, nu putea sa-mi zica sa ma dau la o parte, a preferat sa ma ingesuiasca in scaunul asta, si eu ce fac ? Pai ce sa fac? Ar trebui sa ma uit la monitor, nu la el!), asa si asta e tot, ai vazut n-a fost greu !

-Aaaa, da’acum m-am prins ce trebuia sa fac. Da’ stii ce? Ia trimite si tu un mail sa vad daca ma descurc si cu restul!(“ce tupeu am nu-mi vine sa cred!”).

-Bine, hai ca o sa-ti scriu ceva!

Si pot spune ca de aici a inceput totul. De la o simpla abordare. In definitiv, de la cele mai simple si nepremeditate reactii ajungi sa te trezesti cuprins de un tumult de idei noi si nebanuite de la care treptat ajungi sa te intrebi cum sa le mai faci fata. Da’ oricum, nici cu gandul nu gandeam ce avea sa urmeze.

Soarele incepuse in ritm alert sa-si stinga una cate una facliile dogoratoare de peste zi, lasand loc aerului noptii sa-si faca simtita prezenta. Ma hotarasem sa merg pe jos pana acasa. Desi era destul de mers, ma lasam condusa ca de un vant molatec de noile ganduri. Adulmecam aerul prafuit amestecat cu arome tari de tei si de frunze verzi. Ma simteam ca un copil ce a descoperit ciocolata pusa la loc sigur de mama lui: asa agitata, curioasa, dar si satisfacuta.