Si de atunci ne-a fost practic imposibil sa ne mai dezlipim buzele pentru cateva minute bune. Era asa o stare ciudata de molesala si energie in acelasi timp, de parca ma topeam in bratele lui, dar in acelasi timp il strangeam si mai tare. Inimile ne bateau la unison, ca nici zece etaje urcate in fuga n-ar fi avut acelasi efect. Era asa ceva…pur si simplu.
- O sa ne dea disparuti colegii daca mai intarziem mult. Cred ca ar fi bine sa ne mai facem si noi aparitia pe acolo, ca, sincer, nu mai am chef de intrebari suplimentare.
- Mergem, acum ca te-ai mai incalzit putin! Si mi-a facut cu ochiul, drept subanteles.
Deja afara se cam spargea targul; colegele de cum m-au vazut m-au anuntat ca trebuie sa plece, ca oricum ma lasa pe maini bune.
Ne uitam unul la altul nedumeriti, dar totodata multumiti. Am incercat sa incheg o conversatie, dar cum cuvintele sa incapatanau sa nu iasa, am scos un carnetel care avea rolul sa ne scuteasca de orice stanjenire. Si asa am inceput o adevarta abrambureala in incercarea de a ne cunoaste mai bine. Eu puneam o intrebare sau mai simplu scriam un cuvant, iar el continua cu ce-i trecea prin cap si uite asa am legat o adevarata conversatie si am mazgalit un carnetel aproape intreg, pentru a ajunge la concluzia ca ar mai trebui sa ne intalnim. Am tot continuat asa pana cand picaturile de ploaie ne-au izgonit din procesul stilistic. Dupa ce m-a condus la taxi si mi-a reamintit cum e sa urci zece etaje, m-a lasat in sfarsit sa plec cu promisiunea de a ne vedea si in urmatoarea zi.
Buimaca de cele intamplate, dar si rupta de oboseala, de cum am nimerit patul, nici ca m-am mai ridicat din el pana a doua zi la pranz.
Atom Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu