primul pahar:)

Cum oare e mai bine? Sa te bucuri de ce nu ai, pentru ca oricum nu ai ce pierde ?

Si atunci nici suferinta nu ti-ar mai scurta din viata ? Ar fi si asta o ipoteza din multe altele pe care nu ti le poti planifica in momentele acelea in momentele de pierdere a mintilor. Pentru ca atunci nu poti sa faci loc altor idei decat acelora care sunt in cauza, iubire, promisiune...ce sa caute idei ca:ce va fi dupa, cum imi voi aminti...e normal traiesti doar in prezent, caci prezentul te hraneste cu tot ce ai nevoie. Tot ce stiu eu e inceputul povestirii si sfarsitul ei, cuprinsul nu l-am inteles niciodata. Cuprinsul poate fi interpretat, imaginat sau poate doar luat ca atare...cuprinsul a fost.

Acum privesc lucrurile cu atata detasare incat nici nu-mi vine sa cred ca eu sunt persoana in cauza, persoana despre care povestesc. Pare desprinsa dintr-o lume ireala o lume care incepe intotdeauna cu a fost odata!