Timpul...bata-l vina!

Ce ar fi daca ar exista un ceas fara ore ci numai cu momente ale zilei? Pe o portiune sa scrie somn, pe cealalta jumatate sa scrie: la doua intalnire, la patru incantare, la sase indrazneala, la opt spontaneitate, la zece...in fine, si intre aceste ore, e timpul sa te trezesti la viata!
Oare dupa ce ne-am mai ghida?
Dupa acel ceas din noi care ne indeamna intotdeauna sa facem ce simtim? Da, n-ar fi rau!
Atunci n-am mai trai decat timpul propriei vieti. Am putea cutreiera orice alta lume, orice alt timp. Ne-am proiecta acolo unde ne-ar fi bine. Da...pentru astea sunt visele...de acord, dar ce faci doar cu ele daca nu le pui si la bataie?
Ar trebui sa ne luam frumusel de urechi ca pe niste copii neascultatori si sa le trimitem la inaintare.Ce-ar putea sa se intample cu ele?
Eventual s-ar implini ar deveni vise ale realitatii sau in cel mai rau caz ar putea sa ne indrume spre altele.
Sunt atatea lucruri pe care cuvintele nu le pot explica, incat nedumerirea se instaleaza instinctiv.
Se tot framanta sufletul asta in fel si chip, doar doar ar putea sa devina explicit.
Incerc acum sa-mi lamuresc cam de ce ar fi el in stare pe langa sa se mire, sa doreasca, sa se bucure, sa iubeasca, sa urasca, sa se intristeze.
Ar fi el in stare sa se dezvaluie?
Sa-si arate coltii sau mugurii si sa nu se mai cenzureze pentru a fi in normele sociale?
Am auzit eu pe undeva ca dragostea ar fi favorabila sanatatii.
Pai da, ca bataile inimii se accentueaza, simti un fel de caldura in piept si alimentele ar putea sa se digere mai repede :)
Cum ar fi sa primesti de la un doctor o reteta in care medicamentele ar fi inlocuite definitiv cu ...iubire.
Sa-ti spuna: sa iei o jumatate de doza pentru asta, o alta pentru cealalta si uite asa sa faci o cura completa.
Atunci n-ai mai putea sa fii trist, stresat, ipohondru, ai puta doar sa simti ca traiesti si ca esti implinit. Ai fi mereu ca o mingiuca cu elastic, te-ai indeparta si te-ai apropia exact atat cat ti-ar dicta ea...inima.