Un barbat care gandeste...? sa insel sau sa nu insel,aceasta e intrebarea!

E o duminica obisnuita. Plictisul ma cuprinde cu bratele lui moi de cocota obosita si-mi strecoara ca unui obisnuit al casei o vorba plina de intelesuri: "oriunde ai merge aminteste-ti de mine".
Ciudata credinta. Ma intreb totusi ce mi-ar putea aduce infidelitatea?
Superior ca intotdeauna, m-ar ierta. Poate chiar El, printr-o ciudata legatura transcedentala ma indeamna la o incursiune peste hotarul ce-i margineste imparatia, fiind sigur ca mai tarziu sau mai devreme ma voi intoarce. M-am intrebat adesea cat de larga-i este imparatia, si mi-am dat seama ca o plecare definitiva nu este posibila.
Puterea-i uimitoare, ce a depasit puterea de intelegere a tuturor, a ramas o enigma, iar rasunetul sau a devenit o religie.
Am incercat adesea sa-i patrund esenta, sa-i aflu izvorul-enigma, dar totdeauna a trebuit sa renunt.
Orice plaja insorita, descoperita cu uimire prin semiobscuritatea generala, iti chinuie existenta, azvarlindu-te in ghearele sperantei. Ideea de a descoperi ceva nou, care sa-ti schimbe esenta, devine o obsesie. Si atunci cand ametit de orizont plonjezi si zvacnesti regulat, cu sufletul in descompunere latenta, te trezesti deodata innotand intr-o mare furtunoasa, cu un cer de pacura ce se prelinge incet, incet otravindu-te. De undeva din spuma halucinanta zaresti chipul aceluia ce voiai sa-l inseli. Zambesti ingaduitor. Fara sa vrei senzatia minciunii tale, a singuratatii, te apasa si te impinge la revolta. Dar a te razvrati inseamna a-ti nega propria conditie. Nu poti sa lupti nici sa-i cedezi. Singura speranta ramane doar iluzoria plaja insorita. Infrigurat o cauti, si mergi, mergi pe drumul nesfarsit al cautarii. Dezamagirea te sperie cu urletele ei de fiara flamanda. Dar prea putin iti pasa. Ramai acelasi egoist pe care exteriorul nu-l influenteaza. Preocuparea interioara nu-ti ofera ragazul de a te gandi la altceva. Contactul cu exteriorul se realizeaza prin obisnuinta. Sclav propriei tale framantari, generata de o constiinta febrila, in continua zbatere, in continua cautare a echitatii, a acelor idealuri si simboluri pierdute-n ucenicie la poarta vietii, procupat de gasirea unei iluzorii fericiri pierdute-n fragezimea unui mugure ce nu peste mult timp isi va tainui acreala fructului, risti a ajunge la mitologicul fir ce separa sufletele. Si toate acestea datorita unei singuratati in doi, care-ti ofera fructul cu aroma otravitoare a visului.

To be continued...