Mda, ma gandesc acum, ca e placut cand cineva se gandeste la tine.Cand stii ca merita sa traiesti si sa iubesti viata cu toate darurile si frumusetile ei.
Ziua se preschimba in noapte si noi ajungeam la un consens cu timpul sa se opreasca-n loc, doar atat cat sa ne dam seama ca am devenit atemporali.
Din ziua aceea am invatat sa fiu vie, sa inchid ochii si sa simt ca traiesc noua vieti intr-una.
Il priveam uimita cu ochii larg deschisi dar cu privirea nvaluita-n ceata. Si ma miram cum se poate oare ca doi oameni sa se inteleaga fara de cuvinte si doar din simple priviri.
Era o stare nefireasca.Sa simt ca ma intelege fara sa-I spun ce vreau, sa facem ceea ce simteam fara ca unul dintre noi sa ceara.
Singurul martor ce ne accepta tacerea si ne readucea la realitate era bancuta aceea din parc, ce devenea fie rece , fie calda, dar intotdeauna in concordanta cu starile noastre.
Ne placea sa ne redescoperim simtirile doar dintr-o privire.
-S-a facut cam racoare! imi zise el cald, ce-ai zice daca am merge la o cafea?
-As zice , ca nu beau cafea dar as putea sa beau altceva!
Ne-am ridicat, m-a luat de mana si am pornit prin parcul acum pustiu, spre o destinatie aleasa de el.
Luminile felinarelor conturau doua umbre ce pareau vii. Vantul misca ramurile ce pareau ca zambesc in urma noastra.
Atom Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu