Hai sa stam putin aici pe bancuta asta, ca e tare frumos acum parcul!
Privesc uimita in jur, decorul se schimbase. Cum ajunsesem acolo? Pai nu stiu, ca pentru cateva minute am fost dusa cu pluta, pe noua ipostaza. Parcul era luminat difuz de soarele ce patrundea alene prin verdeata copacilor dimprejur, in schimb era o mireasma ametitoare in aer. Si nu e de mirare cu atatia tei !
Mi-am intors privirea, si el era acolo, langa mine, ne-am privit o clipa in ochi , ca si cum ne citeam unul altuia gandurile si ne-am sarutat. Trebuia sa ma conving cumva ca nu visez, pai nu! Si cum se zice de repetitie ca e mama invataturii, de ce sa nu mai fi repetat si noi putin!
Mare lucru nu ne spuneam unul altuia pentru ca ne intelegeam din priviri. Si de ce sa irosim atatea cuvinte cand nu-si aveau rostul. Mai bine le puneam pe foaie. Si asa facea, se uita la mine, scria, se mai uita cu coada ochiului si iar scria.Ce scria? Pai ceva de genul:
“ pe o banca intr-un parc
Stau el si ea
Ca doua vrabiute mici
Ce isi soptesc cu drag:
- as vrea sa te sarut!
- tu zici?
- Si eu te-as …dar pe obraz!
Uite asa s-au atins usor
Si s-au privit.
Cu ochii plini de-un dor
Pe care inca nu l-au intalnit.
Iar ea a zis apoi ca “ cip”
Si el ca “cip cirip”
Punandu-se pe rand de-acord
Despre un tril al lor.
Si cald, usor, m-a pupacit
Ma mangaie acum
m-alinta-ntr-un sarut
si vrea sa ma manance
a incercat, ii place,
o ador, e …dulce!”
Atom Feed (xml)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu