Ada

Se intoarse acasa
In zori
Pe strazile albe, desarte
de dimineata,
singura,
golita de-orice amintire
de orice speranta.
Un suras aproape stins
Ii umbrea buzele
Capul era putin inclinat
Ca intr-un gest de intrebare.
Plecase de acolo,
cu pasi rari...
si mergea fara tinta.
In vitrine nu vedea nimic
Nici un titlu de carte
nici o revista.
Ci mereu acelasi chip
Ca o soapta pe care
doar ea
o putea distinge.
Isi spunea ca nu era
deloc exclus
Ca el va trece pe acolo
si o va zari
Dar refuza sa se lase
Cucerita de acest gand
Ce o invaluia
si o lasa expusa.
Era o incurabila fara leac
Lasandu-se si-acum sedusa.
Ducea cu ea acea
confuza senzatie
de nerabdare
Ca si cand astepta postasul
Ce venise fara"acea" scrisoare.
Recurgea la tot felul de trucuri
Sa nu-si tradeze starea.
Un aer normal
Nici prea naiv, nici prea brutal
Ca banul pe care simulezi
ca l-ai pierdut
Si te opresti sa-l cauti
Cu toate ca tocmai
ti-ai amintit unde l-ai pus.
Surase in vitrina
de parca si-ar fi spus...
La ce bun...cand totul e pierdut.

Fara noima

Ploaia-mi numara secundele
Si ochii imi poarta privirea pierduta.
Ceasul cel mai precis e ca un banc interzis
Cand ai uitat cum sa gusti apa si-ai inceput cu valul.

Daca nu mai sunt eu...compensez cu sentimentul
De ce tot restul, cand unul e de-ajuns?
Pe drum mereu cu inima cantand
Mi-ajunge-o clipa sa imi traiesc o viata.

Cu ochii asemeni celui mai pur reflex de apa
Am uitat sa inchid pierduta lor patima.
Pe varful degetelor ma retrag valsand
Adio deci...si pe curand!

Ecouri

Ecouri grabite rasuna
In a timpului dezmierdare
Amintiri cu gust de matraguna
Indulcesc cea din ultima seara.

Miresme de vise impresoara
Noianul de ganduri pierdute
Clipesc amintiri ce ma cheama
Pe tarmuri de nimeni stiute

Ca intr-o gara cu peroane pustii
Mai trece o zi oarecare.
Cand folosesti abacul la inima ranita
N-ai cum sa faci un suflet, de altul drag sa prinda.

Cand ieri a fost azi

Nu pot sa nu vreau sa nu cred
Ca maine va fi ca si ieri
Un drog antidot e timpul rebel
Atunci cand iti place...sa te tii de el.

Prin cufarul zilei de maine
Incerci sa gasesti si sa scoti
Apretul constiintei de sine
Roasa pe margini fara rost

Iluzii dantelate desira intr-un colt
Amintirea zilei de maine
Traieste, respira, iubeste
Caci timpul pare a fi pretios.

Promenada viselor

Peste marea sufletului meu

Umbrita de amurgul departarii

Timpul si-a lasat si el urma

In cine stie ce colt al iubiriii.

Acum, marea sufletului meu

Si-a intors oglinda privirilor

Pe acelasi taram, lung, curgator.

Cu aripa timpului sub care te-ascunzi

Ai luat-o la vale cu visele,

Urmand sa-ti scalzi privirea

In fluviul dupa care alergai

Si n-au ajuns

Decat visele, pe care

Le-ai parasit spre uitare

Printre nori

Prin albastrul marii
Prin albul iluziilor
Alerg, ma pierd,
Ma regasesc...

Uitata de vreme
si roasa de-o clipa
Adorm...
Sa nu mai visez

E timpul de vina?
E cerul cu nori?
Apusul sfarama
Un ultim fior.

Iz de amintire

Inchide ochii,asa,usor...Acum spune-mi ce simti? Aerul racoros de afara ce intra pe fereastra intredeschisa? O melodie in surdina? Sau nu. Fosnetul vantului ce alearga printre frunze? Cat zgomot!
Si totusi! Adieri, mirosuri si senzatii se estompeaza de parca cineva le-ar acoperi cu un val invizibil.
Bate cineva?! Sau nu. Mi-e tot mai gru sa respir: bate sau se zbate? Timpanele imi pulseaza. Acum aud doar ritmul inimii, al sangelui care pulseaza in artere si in vene! Sa fie atata liniste?! Alearga prin tot corpul asa cum imi alearga toate gandurile cautandu-te, incercand sa te descopere in locurile stiute, incercand sa te imagineze in unele doar visate si gasindu-te doar in sarutari prafuite de vreme.
Cu cata repeziciune bataile inimii dezgroapa tot!

Loc de intalnire

Amintirea, e o seara a fericirilor trecute, cum zicea Blaga, e un loc de intalnire cu momentele pierdute in timp, e tot ce-ti ramane atunci cand nu-ti mai ramane nimic, e o emotie nebanuita, o culoare amestecata cu franturi de conversatie, un moment ce nu se mai intoarce, o etapa, o speranta care inca te bantuie, un glas care te intreaba..."mai stii cum era cand?".
Cum ar fi sa-ti strangi toate amintirile intr-o punga si sa le scoti una cate una pentru a completa puzzelul vietii? Cauta prin amintiri si nu alege nimic!
Daca ar fi sa le termini? Atunci ce s-ar intampla?
Cum ar fi daca fiecare dintre noi ar putea sterge aceste mansarde pline?

Wanted...soulmate

Am vazut lumina.
A fost o realizare oribitoare a adevarului pur. Si nu era despre cineva anume ci despre oameni in general. Din acel moment am realizat ca nu exista"The One".
E mai mult o idee intiparita in creier. O idee ce ar trebui sa fie confortabila, dar e inspaimantatoare.
Nu cred ca vrea cineva sa stea si sa astepte o "forta magica" ce ar putea sa ne spuna cu cine sa ne petrecem restul vietii.
Adevarul este ca nu exista un "fulger" care sa te loveasca si sa-ti spuna sa alegi o persoana anume.
E ca si ploaia...
Ploaia cade tot timpul. Cateodata esti pregatit pentru ea, cateodata nu. Si depinde unde te prinde. Ori te prinde in mijlocul ei,ori nu. De fapt majoritatea dintre noi incearca sa o evite.
Poate pierzi autobuzul. Poate il prinzi. Poate uiti de umbrela, poate nu.
Nu sunt semne importante. Doar oportunitati intamplatoare.
Si cam asta face soarta, restul depinde de noi.

Zi pacatoasa

Sunt acele zile uracioase, pe care stii ca le detesti desi abia ai deschis ochii. Si nu tine neaparat de cum e vremea afara. Pur si simplu nu-ti vine sa te ridici din pat, incerci sa rezisti zilei ce incepe.
Cand in sfarsit foamea sau serviciul te alunga afara din asternut, ziua e exact asa cum ai crezut ca o sa fie.
Te impiedici de papuci, la ridicarea din pat, ajuns in baie te improsca apa cu putere, ca doar a fost oprita toata noaptea, in loc de pasta de dinti iti pui niste pasta de ras, cafeaua are gust de zat diluat, ti se mai rupe si un siret la pantof. Si ca sa fie treaba treaba, te uiti la firul de la dres cum se duce ca un curios in sus.
Intr-o asemenea zi, iei metroul in sens invers, deschizi un suc si devii brusc uda, seful te cearta ca ai intarziat, si tu, visezi la weekend.
Cum ar fi sa existe o zi in care totul sa se rezolve prin potriviri norocoase?

M-am deghizat in adult?

Deschid ochii sfioasa si nu-mi vine sa ma ridic din asternutul cald. Ma uit instinctiv spre geam si realizez ca a inceput o noua zi in care trebuie sa ma deghizez ca adult.
Imi aleg cu grija hainele...sacou, camasa, pantaloni la dunga, in functie de rolul social pe care trebuie sa-l joc pana la sfarsitul zilei.
Iesita de sub dus, ma razgandesc revoltata de cat de stramt este acest rol impus. Imi aleg o camasuta colorata, o pereche de jeansi comozi, ma uit la balerinii ce-mi zambesc prietenos, imi atarn o esarfa si ies sa infrunt lupta pentru individualitate, pentru nevoia de a fi altfel.

Mica Publicitate - diverse

Schimb inima cu peste 100 de mii de kilometrii de emotii la bord, in stare deplorabila, consum redus de energie, full option cu toate imbunatatirile adaugate de varsta, merge pe iubire, are toate reviziile la zi, incalzire centralizata prin indragostire perpetua, an de fabricatie:1982, cu o inima intreaga ce are potential de a fi distrusa in urmatoarea perioada. Ofer plata esalonat in moneda unica "dragoste$"pe parcursul intregii vieti.

Inchide ochii

Alergam o viata intreaga dupa acel ceva sau cineva despre care credem ca ne-ar indeplini si cele mai ascunse vise.
Alergam, cautam, incercam...dar mereu cu ochii inchisi. Ne-am osbisnuit sa fim orbi la sentimentele celorlalti, la mizeria sufleteasca in care ne scaldam, am ajuns sa aprobam tacit o stare de orbire perpetua, de parca al fi un al saselea simt acela de ignorare a realitatii. Ne-am nascut nevazatori si abia cu varsta o sa ne recapatam simtul. Si cand te gandesti ca totul e asa de simplu...inchide ochii si-ai sa vezi!

Mi se pare ca e mare

Marea este, cum sa spun, o mare,
Mare intindere de apa
In care se adapa
Tot felul de pesti.
Pe ea merg vapoare
Si sa stiti ca nu-s deloc usoare.
Nu-s de lemn sau de hartie
Ca mica noastra jucarie.
Sunt un fel de barci facute din fier.
Da. N-au panze sa le duca vantul.
Ele merg asa tot timpul
Pana cand Pamantul
Le cheama printr-un curier.
Mai au si o pipa mare
Prin care arunca cercuri de fum
Toate vapoarele sunt fumatoare.
Marea cum v-am spus, e mare
Seamana cu o caldare,
Numai ca e mai mare si mai adanca,
Pe deasupra mai are inca
Si cativa pestisori,
Ascunsi, adeseori,
Pe sub orice coltisor de stanca.

Boala curata moncher'

De ce doare iubirea?
Doare cand incepe, doare cand se termina, doare cand iubirea nu-ti e impartasita, doare cand nu ai curajul sa o marturisesti, doare cand e prea multa, doare cand e prea putina s.a.m.d.
Oare iubirea doare ca sa ne testeze? Doar asa un fel de "tease" sa vada daca putem merge mai departe?
Dar pana la urma daca tot doare atat, e iubirea o boala?
Daca e o boala, o durere, de ce nu exista medicamente, ca pentru orice alta afectiune?
Sau iubirea intra in randul bolilor pentru care nu s-a gasit inca leac?
Da, da...am auzit de tratamentul ala caruia ii zice timp, dar cred ca e experimental, nu se incadreaza inca in categoria medicamentelor.
De ce nu poti sa suni la961, sa vina salvarea de urgenta, sa te duca la camera de garda, acolo sa te consulte un doctor morocanos ca l-ai trezit din somn, sa iti puna diagnosticul: iubire, si sa-ti dea o reteta?!
Ce poate fi mai simplu?! Unde s-au ascuns toti oamenii de stiinta cand ai nevoie de ei?
Cred ca am aflat raspunsul, iubirea doare pentru ca...

Declaratie de bou

Caprele nasc scaune cu coarne.
Roabele fac pui de leopard
Un peste striga cucurigu
Facand echilibristica pe gard.

Grivei isi piaptana cu un vatrai,
Coloana vertebrala prin ureche.
Pisicuta curata mugind cartofi
Si-si taie ghearele cu-o lama veche

Stelele-au cazut intr-o galeata.
Gainile nu au ce face si le ciugulesc,
Iar langa iesle-n grajd,tandru,Bujor
Declara ca un bou-"Muuu...Joiano, te ador!"

M-a dus trenul cu pluta

Statea cu capul sprijinita de geam si cu ochii alunecandu-i pe peisajul ce se derula cu o viteza uimitoare. Soarele cadea oblic pe paginile cartii ce si-o luase ca tovaras.
Isi lasase sufletul undeva, legat in spatele trenului doar ca sa-l simta alergand sa o prinda din urma.
Nu schita nici un gest, nici o miscare era prezenta dar totusi plecata fara adresa, ca si cand timpul in jurul ei se oprise.
Ii venea sa planga si totusi se abtinea, preferand sa scoata din cand in cand niste puseuri de aer ce pareau sa-i invadeze pieptul.
Cu un gest involuntar incepu sa-si intoarca pe degete o suvita de par de parca si-ar fi tors un caier de amintiri.
Suferea si o stia prea bine, chiar daca incerca sa-si peticeasca sufletul cu senzatii noi. Se lasase prada aceluiasi sentiment ce o mai facuse odata praf.
Nu putea intelege de ce crezuse cu atata tarie ca daca iubesti pe cineva cu toata puterea,sentimentul devine reciproc.

Frana........................

Hai ma Ada, ce Dumnezeu ai picat asa?
Ca doar s-a scurs ceva timp de cand erai o fetita speriata! Ai uitat ca intre timp ai capatat incredere in tine, tone de stima pentru tine insati si credinta ca poti stapani orice?
Asa ca, nu te inteleg...de ce inteligenta ta sa se transforme in mamaliga, fermitatea de a avea grija de tine sa se faca piftie, si incredera in priceperea de a-ti crea propria fericire sa se sfarame in bucatele?
Hai, hai...aduna-te si pune-ti ochelarii aia roz, care te prind asa de bine!

Dialog iluzoriu

In dialog cu sufletul raman
Si ma mai cred a gandului stapana
Dar imi sopteste soarele-n apus
Ca nu ti-am spus tot ce aveam de spus

Dar oare n-am rostit ce-n nopti gandesc
Temandu-ma sa-ti spun ca te iubesc?
Credeam ca stii ca nu mi-s mai sunt eu
Ma tot trezesc cu tine-n gandul meu.

Privit-am intr-o seara-ntamplator,
La ceasul cand credeam ca iarasi mor,
Si am vazut un cer inseninat,
Si mi-am adus aminte ce-am uitat.

Si trebuie sa uit ca am cazut,
Ca mi-a fost greu ca multe m-au durut,
Voi trece mai usor peste ce-a fost
Si vom putea s-avem in doi, un rost.

Asa va fi chiar daca-i nefiresc
Vei fi al meu,cand zorii se ivesc
Voi fi a ta o noapte de-nceput
Si ai sa stii atunci ce mult te-am vrut.

Despre oi

A cauta dragostea este ca si cum ti-ai cauta somnul intr-o noapte alba. Cu cat numeri mai multe"oi"ce-ti sar gardul, cu atat devii mai lucid, mai agitat, mai lipsit de ceea ce cauti.
Si intr-un final satul sa te intorci de pe-o parte pe alta, ca doar doar o veni, te ridici si bei un pahar cu apa.

Mi-ar fi placut

Mi-ar fi placut sa intelegi ca pentru mine esti doar tu,
Mi-ar fi placut sa nu te vad de gat cu alta,
Mi-as fi dorit sa am puterea sa iti zic, nu doar sa scriu
Si sa fi tu oaza de apa pierduta in acest pustiu.
Mi-as fi dorit sa te urasc,nu sa ma urasc pe mine
Mi-ar fi placut sa ne plimbam, tinandu-ne de mana
Eu sa ma pierd in cuvinte, tu sa razi la orice gluma,
Mi-ar fi placut...sa ai curajul sa imi spui.

Sa fie poezie?

Soarele rasari si el ,in cele din urma,aruncandu-si cu zgarcenie razele spre pamantul inghetat si adormit sub un strat de bruma.
Petele de umbra se sterg incet,incet facand loc unei lumini stravezii si nehotarate.
Campul isi arata obrazul parca spalat de broboanele de apa si cauta caldura binefacatoare, ca un copil ce se cuibareste la pieptul mamei.
Pomii stau in nemiscare,incremeniti in asteptarea unei raze, care sa-i trezeasca din nepasare.
Primele tractoare, tulbura linistea desavarsita si ca un ceas desteptator dau trezirea naturii.
Brazdele de pamant jilav, ce se aseamana cu niste rauri de ciocolata, se intorc greoi cu celalalt obraz spre soare.
Intr-un ochi de apa, o vrabiuta se dichiseste pentru o noua zi. Isi clateste incet gatutul cu o picatura de apa si apoi parca pentru a-si drege glasul scoate cateva sunete.
Nemultumita de rezultat mai ia o inghititura, isi zburleste penele si cu capsorul ridicat mai incearca o data. Ei, de data asta chiar i-a iesit si e multumita ca va sporovai cat e ziua de lunga cu consoartele ei impenate.
Ca o oglinda mare, in care se reflecta chipuri nedefinite, cerul imbratiseaza toate formele din peisaj.
Natura s-a dezmortit si in plina sarbatoare, se pregateste pentru o noua zi!

Momente

Nu intalnim prea des pe cineva care ne impartaseste propria viziune despre ce am putea sa fim.
Si atunci ne hotaram sa riscam...sa incepem un nou drum. Sa simtim cum imprevizibilul ne izbeste de toti peretii mintii. Sa cautam si sa regasim clipa aceea in care totul este posibil, in care putem schimba tot ce ne face nefericiti.
Cu toate astea, in fiecare zi ne prefacem ca nu gasim momentul potrivit, ca el nu exista, ca ziua de azi este la fel cu cea de ieri si va fi la fel cu cea de maine.
Dar oare am stat vreodata sa ne gandim, ca nu trebuie cautat un anume moment, un anume pretext, ca pur si simplu trebuie sa cautam sa traim, si ca momentul acela magic se poate ivi in cele mai neasteptate clipe. Poate sa fie dupa ce am luat masa de pranz, sau dupa ce am coborat dintr-un autobuz aglomerat, sau poate intr-unul din cele o mie si una de lucruri ce ni se par aidoma. Ideea este ca acest moment nu exista decat un moment!

Picaturi

Ne aplecam din nou-nafara clipei

Ca doua randunele ce se zburlesc in soare

Ca doua umbre ce se imbratiseaza

Intr-o adanca neuitare.

Ramanem singuri cu linistea noptii

Cuprinsi de-aceeasi neputincioasa sfera

Privim prin noi spre-o lume necuprinsa

Spre a vedea ca-i totusi, efemera.

Dam drumul sperantelor de-nalt

Sa rataceasca-n voie prin vapaie.

Prin maini ni se strecoara un fior

Si transcendenta unui strop de ploaie.

Suntem atat de mici in necuprinsul nostru

Ca ni se pare-acum un strop de roua

Stralucoitor in vremi crepusculare

Neputincios in soare, necunoscut cand ploua.

Nestatornicie

Ce sa-ti spun? E o-ntrebare
Repetata fara rost
Peste timp m-as vrea aceeasi
Razvratita cum am fost.

Ne mai prididim cu scuze
Cand e vorba de vre-o treaba
Hai sa ne iubim frenetic
Cat mai vrem, cat nu e graba.

Hai mai lasa-ma o data
Sa te-adorm in leganare
Si-apoi sa ne pierdem iara
Intr-o lunga-mbratisare.

Numai noi in nemiscarea
Trecatoarelor clipite
Noaptea asta-i pe sfarsite...
Hai mai da-mi o sarutare!

Efemeritate

Cad stropi...Stropi de ploaie trecatoare...
Te ascult...Te ascult, suspin de-nsingurare...
Unde esti?...Unde? Tu vis indepartat...
Nu cred...Nu, ca te-am uitat...
Cad stropi...Stropi de roua argintata...
Pe camp...Pe campul tau de altadata...
Te caut...Te caut prin razele ce plang...
As vrea...As vrea in brate sa te strang..
Tarzii...Tarzii sunt noptile-nstelate...
Si reci...Si reci sunt clipele uitate!

Ssst!

Ssst!
Ne picura ploaia.
Priveste picatura
Ce se prelinge-ncet
Printre degetele
tremurande
Un strop de suflet
Ce sta sa cada
Ma priveste atent.
Si in secunda urmatoare
Imi ascund privirea.
Priveste-o!
A cazut.
M-am pierdut.

Printre ganduri

Nu vreau decat…

Sa te privesc

Cu un dor mut

Si plin de inteles.

Sa te privesc

Asa ca-n alte dati

Cand nu-ti ascundeai chipul

Dupa vorbe fara sens.

Sa te alint,

Tu sa-mi zambesti

Sa iti clipesc,

Tu sa-mi clipesti.

Sa nu-mi vorbesti

Sa nu-ti vorbesc.

Sa ne chemam

Prin ganduri

Sa ne soptim prin randuri

Al inimii consens.

Hipodromul iluziilor

Alearga, alearga
Prin mine, prin timp
prin anotimp
Prin cei ce suntem
Si am uitat sa fim
Deconspirate cai
Cu sufletul senin.
Flamande chipuri,
Flamande trupuri.
Fara varsta
sau inocenti din nou
Ne-mpiedicam, ne ridicam
Spre a renaste din copilarie
Si meritam aplauzele
auzului interior
si ale inimii
ce bate
pe hipodromul iluziilor.

Panza de paianjen sau doar suflet?

O biata musca picata in plasa paianjenului e femeia indragostita. Cu cat se chinuieste mai tare sa scape cu atat mai mult se incurca in itele perfect construite. Zvarcolirea nu o ajuta cu nimic, poate doar sa devina o prada mai usoara barbatului ce are in loc de suflet doar o panza de paianjen.
Nu era sigura daca citise asta undeva sau poate chiar asa simtea Ada, in timp ce alerga pe peronul pustiu sa prinda ultimul tren spre casa.
Se indragostise de el intr-o dimineata in timp ce-si sorbeau linistiti cafeaua. Si de atunci intrebari chinuitoare erau puse sub lupa sufletului in fiecare zi.
Fara sa stie cum si de ce int-o zi l-a intrebat "cu noi cum ramane", cu toate ca prefera sa simta si sa intuiasca decat sa intrebe...Ii spusese ca desi o place si o doreste foarte mult nu stie exact ceea ce vrea.
De multe ori i se parea ca nu era decat o cutiuta muzicala caruia el ii intorcea atent cheita atunci cand isi aducea aminte de ea.Si cu toate astea ea se incapatana sa pluteasca in plasa iluziilor. Nu-i iesea la socoteala de ce un barbat asezat, cu convingeri si experienta s-ar incurca intr-un simplu joc doar de dragul jocului.
Cauta atatea variante in mintea-i care-o luase razna " Poate el nu vrea sa se implice pentru ca ii e teama de ce ar putea simti" si pe de alta parte vorbele lui inca ii rasunau in timpane"ar fi mai bine s-o lasam asa". Adevărul cu care o ghilotinase ar fi trebuit să aibă tăria necesară de a rupe arcul. Ar fi trebuit s-o aducă la realitate, s-o sperie, s-o determine s-o rupă la fugă. Nu, nu poţi fugi de tine însuti. Odată ce te-ai înscris, nu poţi decât să mergi înainte, mereu înainte, de-ar fi să te avertizeze insistent indicatorul „Atenţie, cad suflete!”

cuvinte nerostite

Fugim de cuvinte, fugim de auzul vorbelor rostite.Si cu toate acestea cuvintele pot exprima ceea ce simtim. Poate de aceea ne apucam de pictura, poezie, muzica, pentru a lasa cuvintele sa prinda contur, sa le lasam sa pulseze prin propria lor viata.
Ne ascundem de noi prin noi si ne tradam prin prelungirea mainii.

Zambet tamp

De ce oare sentimentele se traduc in stari?
Stari nescrise, stari tampe ce te fac sa deraiezi de la comportamentul tau normal.
Te trezesti dimineata cu pofta de viata contrar zilelor cand iti venea sa arunci cu ceasul de toti peretii, lenevesti cu ochii inchisi si cu zambetul pe buze si nu grabesti nici un moment, de parca timpul ar sta sa te astepte pe tine.
In drum spre serviciu parca esti in transa. Cauti clipele petrecute in spatele ochilor inchisi,si asa te impiedici de-o bordura, uiti sa-ti cumperi tigari, mergi agale tu si cu zambetul tau si-ti amintesti cum cu o seara inainte nasturii bluzei se loveau de buricele degetelor lui.
Ajungi la metrou, sub euforia drogului de sentiment care se plimba de la inima la minte, de la ochi, obraji, buze,pana la degetele mici, si umpli tot acel vagon cu batai de inima, dar nu pentru tine ci pentru el si nimeni din jur nu poate banui care-i cauza zambetului tau tamp.
Doar tu stii ca e o dimineata plina de soare.

Suflete noi

De multe ori stau si ma intreb cum pot sa o iau mereu de la capat? De parca un burete invizibil absoarbe toate trairile refulate si lasa sufletul gol si curat pentru noi pecete.
Cate inimi am umplut pana acum si cate o sa mai golesc ramane inca o intrebare fara raspuns.
Mintea nu poate face niciodata diferenta intre realitate si iluzie. Ea poate doar sa reactioneze la gandurile cu care o hranim. Iar daca aceste ganduri sunt mereu optimiste atunci si sufletul se poate regenera.
E un posibil raspuns sau poate doar un experiment ce merita pus in practica.

Macar de-ar fi

Macar o zi.
Macar o noapte.
Macar o ora...
Sau macar o clipa
Atata doar,
Mai lasa-ma sa-ti sorb iubirea...
Si s-o ranesc
Si sa ma doara...
Si sa ma inalte
Pana dincolo de timp
In linistea netulburata
a sufletului meu
In care te regasesc
nelinistit-sprintara
Naluca-a vremii mele trecatoare.

Pana cand?

Pana cand mi-ajunge vremea,
Daca-ar fi sa mai traiesc?
Pana cand m-ar duce zborul,
Daca-as vrea sa mai plutesc?

Pana cand mi-ajunge dorul,
Daca-ar fi sa te iubesc?
Pana cand ar fi parfumul,
Daca-ar fi sa infloresc?

Pana cand ar fi durerea,
De-as putea sa te urasc?
Pana cand as fi cu tine
De-ar fi sa ma amagesc?

Cat mai esti lasa-ntrebarea
Si traieste-ti orice clipa.
Sa nu faci, daca se poate,
Nici o scama de risipa!

Un graunte de iubire

Rasar in noapte stele calatoare,
Pe cai de vis mai trece-un nor
Te-astept in umbra de nserare
Te-asteapt cu soaptele ce mor!

Mai lasa-mi timpule o clipa,
O lacrima de vreme trecatoare
Mai lasa-mi loc pentru aripa
Si zambet numai pentru soare.

Iar cand crezi ca nu-i speranta
Cand pierzi totul in nestire
Ai vrea mult sa ai restanta
Doar un graunte de iubire!

Sa te-ntorci razand in seara,
Peste zari de mult pierdute.
Sa traiesti ca-ntaia oara,
Sa iubesti iubiri trecute!

A ramas pe cer un nor
Din imensa nesfarsire,
Si-n privirile ce dor
Un graunte de iubire!