Ada

Se intoarse acasa
In zori
Pe strazile albe, desarte
de dimineata,
singura,
golita de-orice amintire
de orice speranta.
Un suras aproape stins
Ii umbrea buzele
Capul era putin inclinat
Ca intr-un gest de intrebare.
Plecase de acolo,
cu pasi rari...
si mergea fara tinta.
In vitrine nu vedea nimic
Nici un titlu de carte
nici o revista.
Ci mereu acelasi chip
Ca o soapta pe care
doar ea
o putea distinge.
Isi spunea ca nu era
deloc exclus
Ca el va trece pe acolo
si o va zari
Dar refuza sa se lase
Cucerita de acest gand
Ce o invaluia
si o lasa expusa.
Era o incurabila fara leac
Lasandu-se si-acum sedusa.
Ducea cu ea acea
confuza senzatie
de nerabdare
Ca si cand astepta postasul
Ce venise fara"acea" scrisoare.
Recurgea la tot felul de trucuri
Sa nu-si tradeze starea.
Un aer normal
Nici prea naiv, nici prea brutal
Ca banul pe care simulezi
ca l-ai pierdut
Si te opresti sa-l cauti
Cu toate ca tocmai
ti-ai amintit unde l-ai pus.
Surase in vitrina
de parca si-ar fi spus...
La ce bun...cand totul e pierdut.