M-a dus trenul cu pluta

Statea cu capul sprijinita de geam si cu ochii alunecandu-i pe peisajul ce se derula cu o viteza uimitoare. Soarele cadea oblic pe paginile cartii ce si-o luase ca tovaras.
Isi lasase sufletul undeva, legat in spatele trenului doar ca sa-l simta alergand sa o prinda din urma.
Nu schita nici un gest, nici o miscare era prezenta dar totusi plecata fara adresa, ca si cand timpul in jurul ei se oprise.
Ii venea sa planga si totusi se abtinea, preferand sa scoata din cand in cand niste puseuri de aer ce pareau sa-i invadeze pieptul.
Cu un gest involuntar incepu sa-si intoarca pe degete o suvita de par de parca si-ar fi tors un caier de amintiri.
Suferea si o stia prea bine, chiar daca incerca sa-si peticeasca sufletul cu senzatii noi. Se lasase prada aceluiasi sentiment ce o mai facuse odata praf.
Nu putea intelege de ce crezuse cu atata tarie ca daca iubesti pe cineva cu toata puterea,sentimentul devine reciproc.

Frana........................

Hai ma Ada, ce Dumnezeu ai picat asa?
Ca doar s-a scurs ceva timp de cand erai o fetita speriata! Ai uitat ca intre timp ai capatat incredere in tine, tone de stima pentru tine insati si credinta ca poti stapani orice?
Asa ca, nu te inteleg...de ce inteligenta ta sa se transforme in mamaliga, fermitatea de a avea grija de tine sa se faca piftie, si incredera in priceperea de a-ti crea propria fericire sa se sfarame in bucatele?
Hai, hai...aduna-te si pune-ti ochelarii aia roz, care te prind asa de bine!