vineri, 1 februarie 2008

Zambet tamp

De ce oare sentimentele se traduc in stari?
Stari nescrise, stari tampe ce te fac sa deraiezi de la comportamentul tau normal.
Te trezesti dimineata cu pofta de viata contrar zilelor cand iti venea sa arunci cu ceasul de toti peretii, lenevesti cu ochii inchisi si cu zambetul pe buze si nu grabesti nici un moment, de parca timpul ar sta sa te astepte pe tine.
In drum spre serviciu parca esti in transa. Cauti clipele petrecute in spatele ochilor inchisi,si asa te impiedici de-o bordura, uiti sa-ti cumperi tigari, mergi agale tu si cu zambetul tau si-ti amintesti cum cu o seara inainte nasturii bluzei se loveau de buricele degetelor lui.
Ajungi la metrou, sub euforia drogului de sentiment care se plimba de la inima la minte, de la ochi, obraji, buze,pana la degetele mici, si umpli tot acel vagon cu batai de inima, dar nu pentru tine ci pentru el si nimeni din jur nu poate banui care-i cauza zambetului tau tamp.
Doar tu stii ca e o dimineata plina de soare.

Niciun comentariu: