picaturi de suflet VIII

Si de atunci ne-a fost practic imposibil sa ne mai dezlipim buzele pentru cateva minute bune. Era asa o stare ciudata de molesala si energie in acelasi timp, de parca ma topeam in bratele lui, dar in acelasi timp il strangeam si mai tare. Inimile ne bateau la unison, ca nici zece etaje urcate in fuga n-ar fi avut acelasi efect. Era asa ceva…pur si simplu.

- O sa ne dea disparuti colegii daca mai intarziem mult. Cred ca ar fi bine sa ne mai facem si noi aparitia pe acolo, ca, sincer, nu mai am chef de intrebari suplimentare.

- Mergem, acum ca te-ai mai incalzit putin! Si mi-a facut cu ochiul, drept subanteles.

Deja afara se cam spargea targul; colegele de cum m-au vazut m-au anuntat ca trebuie sa plece, ca oricum ma lasa pe maini bune.

Ne uitam unul la altul nedumeriti, dar totodata multumiti. Am incercat sa incheg o conversatie, dar cum cuvintele sa incapatanau sa nu iasa, am scos un carnetel care avea rolul sa ne scuteasca de orice stanjenire. Si asa am inceput o adevarta abrambureala in incercarea de a ne cunoaste mai bine. Eu puneam o intrebare sau mai simplu scriam un cuvant, iar el continua cu ce-i trecea prin cap si uite asa am legat o adevarata conversatie si am mazgalit un carnetel aproape intreg, pentru a ajunge la concluzia ca ar mai trebui sa ne intalnim. Am tot continuat asa pana cand picaturile de ploaie ne-au izgonit din procesul stilistic. Dupa ce m-a condus la taxi si mi-a reamintit cum e sa urci zece etaje, m-a lasat in sfarsit sa plec cu promisiunea de a ne vedea si in urmatoarea zi.

Buimaca de cele intamplate, dar si rupta de oboseala, de cum am nimerit patul, nici ca m-am mai ridicat din el pana a doua zi la pranz.

picaturi de suflet VII

Am incercat sa-l evit un timp, dansand numai pe langa fete, dar cum ne intorceam, cum ne impingeau altii, tot unul langa altul ajungeam.

Simteam asa… ca un soi de magnet cand dansam unul cu celalalt, o senzatie noua si al naibii de placuta.

Bineanteles ca una din fete nu s-a putut abtine sa ma deranjeze, chiar in mijlocul unei discutii interesante, cu o intrebare de-a dreptul stanjenitoare:

- Ce zici ca mai face viitorul sot?

Am ramas putin blocata si i-am spus:

-Nu stiu ce face, ca ne-am certat, dar daca esti atat de curioasa, de ce nu il intrebi pe el!

Cu o privire usor nedumerita, M astepta lamuriri. I-am spus intreaga tarasenie, ca trebuia sa ma casatoresc peste cateva luni, ca ne certaseram si ca nu mai eram atat de sigura daca vreau cu adevarat sa fac pasul asta. Deja buna dispozitie se cam dusese de rapa, ma luase si cu frig, si cu dureri de cap si ma uitam straniu la colega aceea. Ce credea, ca reuseste ceva daca ma inteapa? Ca si cand mi-ar fi ghicit starea, M m-a luat de mana si am dansat un blues destul de stransi in brate.

-Nu-i da satisfactia sa te vada suparata, ca in definitive asta e seara ta!

-Da, ai dreptate, nu stiu de ce ma las afectata de intepaturi de genul asta, poate doar simtea evoia sa se bage si ea in seama.

-Am impresia ca ai cam inghetat Daca vrei, hai cu mine pana la biroul de presa, ca oricum eu trebuie sa incarc acumulatorii de la camera de filmat, si asa poate te mai dezmortesti si tu putin.

- Ok, hai sa mergem, ca pana la urma imi trebuie si o pauza.

Odata ajunsi in birou ne-am facut fiecare de lucru cu cate ceva, numai asa, ca sa ne evitam privirea. Dar pana la urma, cat sa ne mai si fastacim!

-Auzi, nu ti se pare ca e cam multa lumina in biroul asta?

- Ba da, cred ca da!

A fost de ajuns sa spun cuvintle astea, si lumina, ca prin minune, s-a inchis. Ne-am apropiat incetisor unul de celalalt si, fara nici un alt preambul, am inceput sa ne sarutam. Am inchis ochii si, cu rasuflarea intretaiata, ne conturam buzele, parca incercand sa le descoperim prin intuneric. Mi-a atins usor gura, si apoi am incheiat cu un sarut pe nerasuflate.

-Uau, chiar nu ma asteptam!

- Cred ca nici eu!

picaturi de suflet VI

-Haideti,mai, batraneilor, ce deja ati obosit! -ne strigau fetele- Nu vedeti ca nu mai sta nimeni jos?

-Ne mai bagam la o tura? Mai rezisti?

-Eu sa nu rezist? Lasa ca o sa vezi tu ce inseamna distractie!

Cand in cele din urma ne-am strans cu totii in jurul mesei, nu mai exista nici urma de plictiseala. Glumeam, radeam, toata lumea era prietena cu toata lumea, buna dispozitie si zambetele kilometrice se instalasera definitiv. Observasem eu la baiatu asta ca are niste gesturi mai ample, de genul luat de dupa gat, ciupit, si alte cele, da’ incepusera sa nu-mi displaca. Am tot incercat sa legam o conversatie, da’ eram mereu intrerupti de cei din jur

cu tot felul de apropouri. La un moment dat el a trebuit sa plece sa mai filmeze cate ceva. Atat le-a trebuit fetelor, ca au si navalit pe mine.

-Ce faci, te combini? Hai, lasa, nu o mai da la intors, ca am vazut noi cum va uitati unul la altul si dansati numai amandoi.

-Da, bine ca vi-ati dat voi seama , ca eu nu m-am prins!

-Pai si cu prietenul de acasa ce faci?

- Da, adevarul e ca m-am cam lasat dusa de val, da’ in definitiv ce am facut?

-Ideea e, ce ai de gand sa faci?

Prietenul de acasa avea sa-mi fie viitorul sot peste cateva luni.Eram impreuna cu el de sase ani si pana acum catva timp paruse a fi alegerea potrivita. De, ce zic, “paruse a fi”, pentru ca in ultimul timp o serie de certuri ce le avusesem, m-au cam pus pe ganduri. Simteam ca ceva scartaie, dar nu eram convinsa, credeam ca distanta il face sa se comporte atat de ciudat. Pur si simplu eram confuza, iar in momentul de fata, nu ma mai gandeam la nimic, ci doar traiam la intensitatea maxima fiecare senzatie noua ce mi se oferea.

-Cred ca nu stiu ce fac, da’ probabil o sa vedeti voi si o sa-mi spuneti si mie! Da’ pana atunci, fara comentarii de genul asta, ca nu-si au rostul!

Nu a trecut mult timp si M a revenit cu forte proaspete.

-Haideti la dans, fetelor, ca ruginiti de la atata bere, daca nu o puneti in miscare!

picaturi de suflet V

In urmatoarea zi, am fost destul de ocupata cu orele de curs, apoi cu toata agitatia de la biroul de presa cu pregatirea pentru conferinta si alte zeci de amanunte.

In acea seara am ramas impreuna cu colegele la party-ul din curtea teatrului.Deja petrecerea era in toi cand am ajuns noi. Muzica era buna, bere din plin asa ca fiecare se manifesta cum il taia capul. Fara inhibitii, actori care in urma cu cateva ore performau pe scena teatrului, renuntasera acum la masti si isi luau in serios rolul de petrecareti. Cu toate ca erau tineri de toate natiile, parca acum exista un limbaj universal. Chiar daca nu le cunosteai limba, exista limbajul comun al berii. Asa ca prietenia se lega instantaneu. Ne-am asezat si noi la o masa si asteptam sa ne vina paharul cu bunadispozitie. L-am zarit si pe sepcuta cu camera de filmat in mana, indreptandu-se spre masa noastra.

-Salutari! E, nu-mi vine sa cred ca mi-ati tinut si mie loc la masa voastra!

Ne uitam una la alta, nedumerite, ce l-o fi pleznit si pe asta, ca nu mai asteptam pe nimeni.

-Da, ia si tu un loc in spatiu si fa-te comod! I-am zis eu sec, continuand bancul din care fusesem intrerupta.

-Pai ce faceti,mai, nu dansati? Pe o asa muzica sa stai voi jos! Pai se poate? Si m-am trezit trasa de mana spre mijlocul ringului de dans. Pana sa ma dezmeticesc eu, deja ma invartea si ma rasucea pe toate partile. E, cam ruginita, asa ca de inceput, mai scartaiam pe ici pe colo, il mai calcam pe picioare, ma mai impiedicam de cate ceva.

-Pai hai,mai, ce faci? Simte muzica!

“E, las’ ca o sa vezi tu”, mi-am zis eu, “care n-o sa poata sa se mai tina pe picioare pana la sfarsitul serii!”. Si l-am luat cu niste miscari de samba de s-a pierdut in pasi.

-Tine pasul, ca altfel poate te-mpiedici! Si i-am facut o mutrita sa-i fie ciuda, ca n-a stiut cu cine se incurca. Rand pe rand, mesele s-au golit si toata lumea era pe ringul de dans.Grijuliu sa nu ma piarda prin multime, m-a prins incetisor de mana si m-a condus pana la masa, sa ne mai tragem sufletele.

-Te pricepi, te pricepi la dansurile astea! Chiar imi place ca am gasit un partener pe masura! Ma auzii deodata vorbind.

-E, lasa ca nici cu tine nu mi-e rusine! Ai reusit sa-mi scoti apa prin tricou!

picaturi de suflet IV

Mi-am indreptat privirea spre el in speranta de a primi un raspuns prompt. In loc de raspuns, m-a scrutat cu privirea de cateva ori ca si cand ar fi incercat sa ma citeasca din priviri. Un pic fastacita, mi-am dres vocea si i-am zis:

-N-ai putea sa ma ajuti cu adresa de mail, ca nu prea stiu exact ce trebuie sa fac?

-Ba da, cum sa nu, cu cea mai mare placere!

“Ok”, ma gandeam eu, “asta chiar nu e o metoda de agatat, asa ca ar fi bine sa-ti schimbi tonul. Da’, in definitiv, e chiar dragut tipul, mda, ii sta tare bine cu sepcuta aia pe cap si, in plus, are asa un nu stiu ce. Am innebunit, sa-mi revin.Uite cum ma duce gandul asta tot aiurea”.

-Cam stiu eu teoretic ce ar trebui sa fac, dar practic nu prea ma descurc!

-E chiar simplu, o sa-ti dai seama imediat! Uite, trebuie intai sa intrii aici…(dar..a venit cam aproape de mine, nu putea sa-mi zica sa ma dau la o parte, a preferat sa ma ingesuiasca in scaunul asta, si eu ce fac ? Pai ce sa fac? Ar trebui sa ma uit la monitor, nu la el!), asa si asta e tot, ai vazut n-a fost greu !

-Aaaa, da’acum m-am prins ce trebuia sa fac. Da’ stii ce? Ia trimite si tu un mail sa vad daca ma descurc si cu restul!(“ce tupeu am nu-mi vine sa cred!”).

-Bine, hai ca o sa-ti scriu ceva!

Si pot spune ca de aici a inceput totul. De la o simpla abordare. In definitiv, de la cele mai simple si nepremeditate reactii ajungi sa te trezesti cuprins de un tumult de idei noi si nebanuite de la care treptat ajungi sa te intrebi cum sa le mai faci fata. Da’ oricum, nici cu gandul nu gandeam ce avea sa urmeze.

Soarele incepuse in ritm alert sa-si stinga una cate una facliile dogoratoare de peste zi, lasand loc aerului noptii sa-si faca simtita prezenta. Ma hotarasem sa merg pe jos pana acasa. Desi era destul de mers, ma lasam condusa ca de un vant molatec de noile ganduri. Adulmecam aerul prafuit amestecat cu arome tari de tei si de frunze verzi. Ma simteam ca un copil ce a descoperit ciocolata pusa la loc sigur de mama lui: asa agitata, curioasa, dar si satisfacuta.

picaturi de suflet III

Vorbeau ceva de maini, si ca ar trebui protejate, la care unul dintre ei scoate crema de maini din geanta si mai ceva ca la un salon de cosmetica incepe sa se cremuiasca. Ma uit in treacat la ale mele si instinctiv cer si eu un pic de crema. Ca si cand ar fi fost cel mai firesc lucru , mi-a intins tubul vazandu-si in continuare de treaba lui.

-Salut baieti, ati ajuns si voi? Ati luat ceva cadre de pe la spectacole? Cum vi s-a parut?ii intreba curios Bebe.

-Da ma, am luat ceva, da nu prea tin acumulatorii astia de la harbu asta de camera si am venit sa-i incarcam. Oricum ne vedem deseara in curtea teatrului si iti mai zic eu ce si cum.

-Ce e deseara in curtea teatrului? S-a trezit cineva vorbind.

-Pai ce sa fie?! Veniti si voi si o sa vedeti. Ceva de genu muzica buna, bere din plin, gagici si alte cele. Dupa ce isi termina fiecare treburile se aduna toti acolo pentru distractie. Da’ oricum, va sfatuiesc sa ajungeti ceva mai devreme daca vreti sa si prindeti un loc la vreo masa.

Ce oameni! Ma gandeam eu chiar as fi curioasa sa vad daca e ceva de capul lor. Adica aia vad ei distractie, sa se imbete si sa mai abureasca si vreo tipa, doar doar le-o cadea in mreje.

-Hai fata, nu vrei sa mergem si noi? Le-am auzit pe Vio si Miha la unison. Hai sa vedem si noi cum e si daca nu ne place putem sa mergem in alta parte.

- Nu stiu ce sa zic, stiti ca eu trebuie sa ajung devreme acasa ca imi inchide gazda usa s-apoi distractia incepe la 12 noaptea si e cam tarziu sa plec de una singura.

-Hai ma, ca vedem noi cum facem. O anunti pe gazda aia a ta ca ramai la noi!

-Eu zic ca mai bine va duceti voi in seara asta, si daca e misto, o sa vin si eu de maine seara, ca oricum e cam tarziu acum si -in plus- nu am nici un chef.

-Bine, ma, cum zici tu. Da daca e distractie te sunam sa vii.

-Hai ca mai vedem!

-Apropo, vezi ca trebuie sa-ti lasi numarul de telefon la afisier, ca acum esti persoana de contact! Si fa-ti si tu adresa aia de mail, ca o sa ai nevoie de ea.

As face-o eu daca as sti si cum! Da’ pe cine sa rog sa ma ajute fara sa ma ia in baza, ca nu am adresa de mail pana acum? Cred ca o sa-l rog pe tipu’ asta cu camera, ca nu ma cunoaste si -in plus- pare ca se pricepe la toate.

-Buna, eu sunt Ada!

picaturi de suflet II

-Unde ai intarziat atat, ca te asteptam de un sfert de ora?Vocea un pic intepatoare a colegei mele, mi-a cam taiat pofta de visare.

-Hai odata ca trebuie sa intram, parc-ai fi cu capul in nori!Astazi vom fi repartizati pe grupe si ni se vor da sarcinile ce trebuie sa le indeplinim.Mai intai trebuie sa trecem pe la Biroul de informare ,sa ni se dea ecusoanele, si apoi ne intalnim cu profu sa ne spuna ce avem de facut.

Ziua se anunta aglomerata , asa ca nu era rau sa ma inarmez cu ceva rabdare. O doamna agitata ne-a inmanat ecusoanele, si ne-a expediat rapid, caci nu avea loc de noi printre atatea teancuri de hartii, un Xerox ce fumega de suprasolicitare, si alti gura casca ce o tineau de vorba. Bun asa, ne vedem de ale noastre si intram in incinta teatrului.Portarul, buimac de atata lume, dupa ce ne-a chestionat in legatura cu scopul si durata vizitei, s-a lamurit ca o sa trebuiasca sa se obisnuiasca pe parcursul urmatoarelor zile cu prezenta noastra. Nici nu am intrat bine ca ne-am si trezit cu un teanc de foi in brate.

-Trebuie sa le indosariati sa le puneti in ordine alfabetica si sa va pregatiti ca la 13.30 va incepe prima conferinta de presa. Deja v-am repartizat pe grupe si fiecare va avea sarcini precise. Astazi vom merge toti sa vedeti despre ce e vorba si apoi fiecare cu rolul sau.

Asa ne-a facut primirea proful nostru cel mult apreciat.

-Fetelor, voi chiar credeti ca numai asta o sa faceti? Nu va speriati, ca o sa aveti parte si de distractie, cel putin seara va fi numai a noastra si atunci ne-om scoate parleala de peste zi.

- Apropo, eu sunt Bebe, am mai fost si anul trecut, asa ca stati pe langa mine si o sa patrundeti si in culisele festivalului.

“Incepe sa sune bine”, ma gandeam eu, o sa cunoastem o gramada de lume, o sa intram pe naspa la piesele de teatru si o sa mai si invatam cate ceva.

-Haideti la Biroul de presa ca acolo este cartierul nostru general.

Biroul de presa era o camaruta intesata cu calculatoare o masa plina cu dosare si dosarele, pliante postere si toate cele necesare pentru o buna mediatizare a evenimentului.

Eu si cu celelalte doua colege trebuia sa redactam comunicate de presa si sa-i ajutam pe jurnalistii care veneau, cu informatiile necesare.

Toti pareau preocupati sa-si termine cat mai rapid treaba de parca stiau deja ce avea sa urmeze. De ceva vreme in camera se postasera doi tipi noi, unul cu o camera de filmat in mana si cu un aer de atotcunascator, si celalalt cu o geanta de gat si cu o atitudine de “mi se rupe”. Interesante specimene!

picaturi de suflet

De azi, m-am hotarat ca trebuie sa elucidez si povestea asta ce ma framanta de cativa ani de zile si pentru care nu am nici o explicatie rationala, a fost ceva ce s-a intamplat pur si simplu.

Cu sperante multe si cu norocul incepatorului am sa incerc sa deznod unele chestiuni din noianul asta de sentimente ce ma compun si ma recompun intr-un mod ciudat dar atat de satisfacator.

Sa vorbesc despre dragoste e ca si cum as incerca sa prevad ziua de maine.Dar o sa ma consider un profet inca nerecunoscut si nici macar autorizat de vre-un cineva din domeniu.Asadar si prin urmare sa incep a face predictii despre ciudatenia sentimentului e decizia momentului.

A inceput surprinzator si nu pot spune ca s-a sfarsit vreodata. Bineinteles ca este vorba de doua personae, una mai diferita decat alta, da asta o sa fie deliciul povestirii , caci pana la urma compatibilitatea sa zicem ca …nu a invins.

Totul a inceput intr-o zi de mai, o zi banala ca toate celelalte zile. Nimic nu anunta vantul schimbarii ce avea sa bata incepand cu acea zi.

Ca sa fixam si un loc al actiunii sa zicem ca totul avea sa se intample in orasul S.Un oras ce te invaluia prin impredictibilitatea lui.Oras de munte doi in unu as pute zice.De ce doi in unu? Pentru ca centrul, esenta si sufletul acestui oras este atat de batran, ca nici cei mai in varsta nu-si mai amintesc prea multe detalii.In fine, orasul asta vechi inchis intr-o veche cetate este inconjurat de modernitatea secolului 21 . E ca si cum ai trai in universe paralele si ai posibilitatea de a trece dintr-unul in altul.Povestea asta pe care tot evit intentionat sa o incep a debutat aici .Cum spuneam,era o zi ca toate celelalte, asteptam linistita in statia de autobuz mult asteptatul si mereu inghesuitul mijloc de transport in comun. Dimineata era racoroasa, iar tepii inversunati ai vantului imi faceau pielea sa se infioare. Intr-o jumatate de ora trebuia sa ajung in fata teatrului mai dornica de afirmare ca nicicand. Care era treaba cu teatrul? Pai incepuse a 11 editie a Festivalului Internatiponal de Teatru, si eu, ca o studenta constiincioasa, ma oferisem ca voluntar al biroului de presa.Auzisem de la colegii mai mari ca ar fi o experienta interesanta, si tot ce mi se parea interesant implica musai si o participare.

In sfarsit a aparut si autobuzul.M-am strecurat cu greu printre puzderia de oameni , care mai de care mai agitati si mai neplacut mirositori.Am gasit un loc la fereastra , si nici ca m-am mai miscat de acolo. Dincolo de geamul spoit, se distingeau culorile primaverii.Soarele arunca in deznadejde niste raze aurii spre pamantul ce inca se spala pe fata cu broboanele de roua. Palcurile de verdeata erau incarcate cu mireasma fragezimii.Pomii -si ei imbracati in straiele de nunta- imprastiau arome ametitoare. Asta se vedea undeva departe, dincolo de strazile prafuite , de claxoanele nervoase, si de aerul irespirabil. Ma pregatesc sa cobor, caci aici e capatul meu de linie.