Educatie sau Costel si prezentul (III)

Tot noi doua sa va ducem in spinare, ca muncim ca niste naroade. Daca n-as fi fost eu cu mama ce v-ati fi facut. Ca asa mi-am mancat toata viata. Am zis sa cresteti si voi mari sa ma ajutati si cand colo.... Ca nu l-am putut lasa dracului cand a plecat prima data din casa. Cine m-o fi pus doamne sa-l primesc iar inapoi!? Numai dracul, el m-o pus! Sa-mi chinui zilele, sa n-am si eu macar o zi fericita. Parca ce-o facut toata viata decat o dormit si s-o dus la servici...Si eu banii tot nu i-am vazut niciodata. Vine seara, mananca si se culca. Se scoala la pranz a doua zi, mananca si pleaca iar. Vezi, de aia nu dam noi inainte deloc.Cand se scoala el, vecinii is plecati demult la treaba . Uita-te la ei. Vezi, muncesc oamenii, dar si au de toate.
Toate casele is acoperite cu tigla, toate au garduri, scari bune, numai a noastra e prapadita si vai de ea. Si cum a fost odata!
Cine mai era ca mine cand eram fata!
O, doamne, doamne ce ti-oi fi facut de m-ai pedepsit asa!
De ce nu l-oi fi ascltat eu pe tata, doamne, sa ma fi dus la el la oras. Am zis ca-mi iau un functionar, ca cu averea mea si cu banii lui o s-o scoatem bine la capat.
Si-l luai pe dracu-n patru!
Barem omorati-ne si duceti-ne la cini in ogas!
Sa se termine odata cu suferinta asta!
O, doamne, doamne, la ce m-ai fi facut?... Doar ca sa sufar pe pamantul asta.
Lacrimi mari se scuturau din ochii caprui, pierduti in fundul capului, si se prelingeau printre hohote de plans infundat.
Costel, imbracat cu un trening cu genunchii scosi, cu niste tenisi jerpeliti in picioare statea calare pe scaunelul lui, ascultand la cele doua fiinte pe care le iubea nespus, si cu ochii inlacrimati privea undeva departe.
Fumul ce inunda camera la cate o rafala de vant prin hornul sobei, prinse in zborul lui primele franturi ale suferintei.
-Mamica, taci..te rog.
Vorbele se prelingeau incet din gatul uscat, ca ganguritul unui pui insetat si infometat dupa mama lui.
-Iarta-ma mama ...te rog! Lacrimi mari rasarira in coltul ochilor lui caprui, iar micutele maini isi treceau alintarea peste parul mamei, a carei durere o presimtea dar inca nu putea sa si-o explice pe deplin.
Stateau amandoi rezemati de pragul usii dintre camere, iar privirea lui trista pina-n strafunduri, i-o urmarea pe a ei, uitata undeva-n sufletul carbunilor din soba, ce-si pierdeau incet, incet stralucirea.

Afara, fulgii cadeau intr-un dans haotic, batandu-si parca joc de tipetele ascutite ale unui purcelus ce-si astepta pranzul. Niste vrabiute triste si linistite ciugulesc mai departe dintr-o balega.
-Doar pentru voi mi-am mancat eu viata, cu canele asta. Sa nu uiti asta cat ai trai... Am zis sa aveti si voi muma si tata, sa nu ramaneti orfani de mici...
S-apoi cand veti creste mari, si veti avea si voi rostul vostru, cred ca o sa fie mai bine.
In tine mi-am pus toata nadejdea, ca Tita-i fata, si oricum, nu se simte ginerele prea bine cu o soacra-n casa. La tine trag si eu nadejdea sa viu, ca cu canele asta nu mai stau apoi nici macar o zi...
Da-ntai sa cresteti voi mari si cuminti, sa invatati mama carte si sa ajungeti oameni mari, nu ca noi niste tarani prosti...
Eheii, da mai e pana atunci...
Suspinul acesta de usurare loveste din plin sensibilitatea copilului. Dintr-odata ochii adanciti intr-o lume trista, fara de capat, prinsera viata si spusera multe, multe...
- Las'sa cresc eu mare, ca o sa vezi mata...
Un suras, ca o briza a diminetii, cobori pentru o clipa pe buzele mamei si ochii lucira...
-Bine, bine, acuma du-te si te joaca, ca vad ca te asteapta Vasile cu saniuta!

Educatie sau Costel si prezentul ( II )

"Acu nici nu poti sa cartesti ca te si pocneste. Ma tine-n hodaia asta sa mor de frig, doar s-o scapa dracului mai devreme de mine. O tras focul si-n soba din camera ailalta si iote dici in sus nu se incalzeste niciodata. In varful ei poti pune strachinile cu pifti sa se faca.
Doar ce tine plita asta caldura, atata am. Si nici usa de la mijloc n-o tine deschisa, sa mai treaca si la mine caldura, zice ca-i mai cald acilea.
Da, bogdaproste ca nici lui nu-i ajuta Dumnezeu. Era sa beleasca ochii la operatia aia. Vezi se vede ca l-or ajuns pacatele din urma, ca mai mai sa-l ia dracu!
Credeam ca o sa se faca dracului mai bland dupa aia, ca o vedea si el drumul al bun, Dumnezeu i l-a aratat , dar de unde fratilor, asta-i dracul gol!
-Ma martane, i-a vino-ncoa'!
Glasul strabate prin usa dintre camere si loveste urechea lui Costel cam neplacut.
Doar are 10 ani nu-i tanc de cinci ani ca Ion al Tii.
- Ce martan fa mamica, ce martan!
Ce eu mai sunt martan, ia zii?!
-Da ce esti ma? Ce-ti sari tandara, hai?
-Ia du-te si sparge niste lemne si ada-le-ncoa' casaraceste camera si la noapte-ngheti!
- Ba nu ma duc deloc. Du-te si mata, mai lasa furca aia din brau ca-ti strici ochii!
-D-apoi d' aia nu mai poti tu? Nu te duci ca ti-i groaza. Ia sa fi avut tu niste parinti ca Nolica, n-ai mai fi zis nici carr. Da va dezmiarda tata-tu, nu va pune sa faceti nimic, tot ca el.
D-apoi, asa a fost intotdeauna pe la casa asta. Credeam ca semeni, ma puta, cu altul nu tot cu prapaditul de taica-tu!
Da parca eschia sare departe de catur!
Asa a fost si asa o sa fie intotdeauna pe aici! Dracul te-ar pune sa faci ceva, ca doar nici nepricopsitu' ala n-a facut nimic toata viata. O venit cu doua paturi, un pat si-o vaca pe care i-o daduse tata-su sa scape de ea, si acuma isi bate joc de noi.
Ma miram sa te samene dracul cu altcineva!

Educatie sau Costel si prezentul( I )

Calare pe un scaunel mic, in fata unei mese rotunde, infipta in trei picioare cioplite cu maiestrie din secure, cu un ciocan in mana, Costel sparge cate o nuca. Inlatura cojile cu greutate si arunca miezul moale intr-o strachina ce sta cuminte pe tapsanul sobei. Focul chiue si trosneste vesel dezmortind camera cu peretii reci.
Din cand in cand, Smotocel isi freaca nasul si coada batoasa de pulpele baiatului, mieunand semnificativ. Apoi isi freaca spinarea de un scaun cu spatar, asezat in coltul din dreapta al camerei, in chip de umeras, da tarcoale mesei pe care zace o turta mare de malai si se catara pe piciorul incaltat cu ciorapii de lana ai bunicii.
- Pleaca afurisitule, ca ti-ai facut pomana destul cu carnatii din pod! De te-oi prinde te-atarn in locul lor!
Luat pe nepregatite motanul face un salt spectaculos, ca sarit din picior, si dupa o aterizare fortata, o tuleste sub patul de scanduri acoperit cu o patura veche din lana prin care se vedea salteaua din panza de sac, umpluta cu fan.
Vazand ca nu e inteles de batrana asta slaba, cu fata zbarcita si un aer ostenit dar tare in picioare, Smotocel se apropie de baiat cersindu-i afectiunea.
Dupa ce-l mangaie usurel si-i arata toata dragostea, sare revoltat:
-Ce-ai fa mama, mata cu el. Intotdeauna gasesti cate ceva sa-l altoiestisi pe el si pe Azorel, ce ti-o fi facut io nu stiu!
-D'apoi bine, se putea sa nu-i iei tu apararea. Iote peste vreo saptamana o sa se termine faina si uleiul, sa vedem ce-o sa mai mancam, ca tata-tu vad ca n-are de gand sa cumpere!
Ii trebuia si javra pe batatura, ii era frica sa nu-l calce hotii, ca si aveau la ce trage!
Sa vedem ce-o sa va dea sa mancati, ca de stiut a stiut sa va faca!
Il doare-n... de voi. Sa aiba el ce manca, ce bea si restul...tamaie.
Ha', ce-l intereseaza pe el?!
Bani are, mancare are ca abia o taiat porcul, ce-i mai pasa?!
Vin si rachiu mai are vreo luna, ca sa-i cheme pe toti cati trec pe drum, sa le dea sa bea!
Vezi, daca el bea pe la altii, pe'aci-incolo pe unde umbla, trebuie sa dea si el la toti, parca el se poate pune, prapaditul pamantului, cu altii!
Nu vede ca n-are decat izmenele de pe el, si si alea rupte si carpite de muma-ta.
De voi niciodata n-a avut grija, daca n-as fi fost eu cu muma-ta , l-ar fi mancat canii pe marginea drumului.
O puta goala venit din lumea larga, s-a facut stapan in casa me!

versuri nesfarsite

Trecusera vremuri peste mine
Trecusera ani
Pe care nu speram
Sa-i mai revad.
Trecusera atatea
Peste mine...
Dar poate asa e
Intotdeauna inceputul,
O alta carare, pornita
Din cercul orbilor
In care adesea
Cautam
Altceva
Altfel
Alt...
Nemaiputand distinge culori
Sunete,
Nici macar visele
Nemaiputandu-le distinge
Avem impresia ca acel cerc
E viata noastra...
Dar, priveste bine!
intotdeauna poate sa fie...
Un nou inceput.

Un nou drum

Nu intalnim prea des pe cineva care ne impartaseste propria viziune despre ce am putea sa fim.
Si atunci ne hotaram sa riscam...sa incepem un nou drum. Sa simtim cum imprevizibilul ne izbeste de toti peretii mintii. Sa cautam si sa regasim clipa aceea in care totul este posibil, in care putem schimba tot ce ne face nefericiti.
Cu toate astea, in fiecare zi ne prefacem ca nu gasim momentul potrivit, ca el nu exista, ca ziua de azi este la fel cu cea de ieri si va fi la fel cu cea de maine.
Dar oare am stat vreodata sa ne gandim, ca nu trebuie cautat un anume moment, un anume pretext, ca pur si simplu trebuie sa cautam sa traim, si ca momentul acela magic se poate ivi in cele mai neasteptate clipe. Poate sa fie dupa ce am luat masa de pranz, sau dupa ce am coborat dintr-un autobuz aglomerat, sau poate intr-unul din cele o mie si una de lucruri ce ni se par aidoma. Ideea este ca acest moment nu exista decat un moment!

Regasire

Pasi sovaielnici trezesc misterul lumii
ascuns pentru o clipa-ntre petale
Fluturii de noapte aduna pe aripi
Argintul risipit de noapte.

O clipa au innebunit intre crepuscul
Fiorii ce-mi masoara clipa...
Simt mana strivita sub greul culorii
Ce-mi curge prin vine, prin ochi si prin tample
Ca un suvoi ce-neaca lumina
Spre a se pierde in singuratate.

Intaiele cuvinte se pierd in sperante
Ca orice stea din colierul serii...
Tresalta, inunda, suspina si arde
Iubirea ascunsa sub strat de cenusa,
Fruct verde nascut sub petale ce trebuiau sa cada.

Sufletul mi se apleaca-n afara
Ca valurile marii agitate
Pleoapa mi s-a umplut de tine ca o cupa
In care sampania se zbate.
Ne pierdem intr-o lume dementa
Ca o petala-n albul unei zile.

Timpul...bata-l vina!

Ce ar fi daca ar exista un ceas fara ore ci numai cu momente ale zilei? Pe o portiune sa scrie somn, pe cealalta jumatate sa scrie: la doua intalnire, la patru incantare, la sase indrazneala, la opt spontaneitate, la zece...in fine, si intre aceste ore, e timpul sa te trezesti la viata!
Oare dupa ce ne-am mai ghida?
Dupa acel ceas din noi care ne indeamna intotdeauna sa facem ce simtim? Da, n-ar fi rau!
Atunci n-am mai trai decat timpul propriei vieti. Am putea cutreiera orice alta lume, orice alt timp. Ne-am proiecta acolo unde ne-ar fi bine. Da...pentru astea sunt visele...de acord, dar ce faci doar cu ele daca nu le pui si la bataie?
Ar trebui sa ne luam frumusel de urechi ca pe niste copii neascultatori si sa le trimitem la inaintare.Ce-ar putea sa se intample cu ele?
Eventual s-ar implini ar deveni vise ale realitatii sau in cel mai rau caz ar putea sa ne indrume spre altele.
Sunt atatea lucruri pe care cuvintele nu le pot explica, incat nedumerirea se instaleaza instinctiv.
Se tot framanta sufletul asta in fel si chip, doar doar ar putea sa devina explicit.
Incerc acum sa-mi lamuresc cam de ce ar fi el in stare pe langa sa se mire, sa doreasca, sa se bucure, sa iubeasca, sa urasca, sa se intristeze.
Ar fi el in stare sa se dezvaluie?
Sa-si arate coltii sau mugurii si sa nu se mai cenzureze pentru a fi in normele sociale?
Am auzit eu pe undeva ca dragostea ar fi favorabila sanatatii.
Pai da, ca bataile inimii se accentueaza, simti un fel de caldura in piept si alimentele ar putea sa se digere mai repede :)
Cum ar fi sa primesti de la un doctor o reteta in care medicamentele ar fi inlocuite definitiv cu ...iubire.
Sa-ti spuna: sa iei o jumatate de doza pentru asta, o alta pentru cealalta si uite asa sa faci o cura completa.
Atunci n-ai mai putea sa fii trist, stresat, ipohondru, ai puta doar sa simti ca traiesti si ca esti implinit. Ai fi mereu ca o mingiuca cu elastic, te-ai indeparta si te-ai apropia exact atat cat ti-ar dicta ea...inima.

Povesti cu ...a fost odata

Dimineata mi se paru cam posomarata. O unda pala de lumina patrunse in camera prin ochiurile din perdea . Avea o forma nedeslusita. Casc cu pofta de doua ori, ma sterg cu pumnii inclestati incercand sa alung si ultimele ramasite de somn.
Ma intind, cat mi-s de lunga, strang perna in brate si-mi fixez privirea spre pata de lumina. Asa faceam si cand eram mica,orice umbra proiectata pe perete incercam sa o deslusec, si construiam imagini, scenarii, pana cand eram multumita de rezultat.
Asa si acum, o forma colturoasa, goala inauntru si cu o codita dubioasa, nealocul ei as zice. Umbra apare si dispare, ca un bec ce sta sa se arda.
Intind mana spre ea, inchid un ochi, si, incerc sa o cuprind in causul palmei.
E jucausa, nu ma lasa sa o prind.
Zambesc incet de un gand nou ce ma inunda pe moment. daca m-ar surprinde cineva acum, cu mana intinsa n-gol ar zice ca nu sunt pe treaba mea.
Ma uit instinctiv spre usa. E inchisa iar in casa nici un zgomot. Pesemne ca ceilalti nu s-au trezit inca.Imi intorc repede privirea spre perete.Pentru o clipa s-a asezat in palma mea. O furnicatura imi incalzeste causul palmei. Am prins-o. Deci asa e o umbra...calduta, asa e steluta mea, caci pana la urma m-am hotarat ca poate fi o steluta. Si codita, codita poate fi o bagheta. Asa ca...e o bagheta fermecata. Ca-n povestile cu zane, unde bagheta fermecata invartita de trei ori in aer transforma lucrurile in tot felul de minunatii.
Imi doresc, imi doresc, imi doresc...sa zbor. Si ca prin minune ma inalt usor ferestrele se deschid larg si plutesc. Fuciulita si cu camasa ravasita, pasesc in aerul proaspat al diminetii.
Miroase a cozonac aburind si a brad. Pasesc atenta pe ghemotoacele de nori albi si pufosi si ma gandesc cum sa ajung la norisorul acela in forma de calutz.
Dintr-o smucitura aterizez fix pe saua calutzului.
Speriat parca de o greutate nestiuta calutzul o ia la fuga ca scapat din gura lupilor. Nu ma sperii, imi infig adanc degetele in coama lui si cu chiote de bucurie il lovesc usor cu calcaiele.
- Hai, du-ma calutzule, alearga, alearga si arata-mi unde se intalneste printesa rasaritului cu printul apusului.
-E cale lunga pana acolo, asa ca tine-te bine stapana mea. Si cu o smucitura mai mai sa cad, calutzul facu cale intoarsa si incepu sa se inalte spre cer.
-Cand iti voi spune eu sa-ti acoperi ochii, caci lumina soarelui te-ar putea orbi. Dar mai intai trebuie sa trecem prin norii aia negrii si dusmanosi ce strajuiesc poarta rasaritului. Pasim incet, asa incat prezenta noastra sa nu se faca simtita. Insa, la o cotitura, dupa ce aproape reusisem sa iesim din volbura intunecata am atins cu cotul un norisor mic si grasun.
A fost de ajuns...Cu un tipat puternic ca de copil speriat, norisorul incepu sa se agite de colo-colo.
degeaba incercai eu sa-l alin cu vorbe duioase, ca ntr-o clipita am fost inconjurati de un zid de nori mari si mustaciosi ce-si aruncau privirile ca de balauri turbati, spre noi.
-Tine-te bine ca am dat de dracu'n patru!
M-am facut mica si cu privirea-nspaimantata cautam o cale de scapare.
Maniosi norii alergau in spatele nostru, aruncand cu fulgere si ghiulele de grindina dupa noi.
Un nor mai aprig ma prinse de coltul camasii si ma tragea cu putere.
Nestiind ce sa fac, am tras aer puternic in piept si cu o forta de care nu ma credeam in stare suflu cu putere catre norul dement.
Ca prin minune norul s-a imprastiat si am reusit sa scapam.
Obositi si speriati ne odihnim o clipa pe un pisc ce-si intindea fruntea semet, mai sus decat fratii lui.
-Acum urmeaza sa trecem peste soare, si daca trecem si de incercarea asta ajungem pe taramul unde ziua se ingana cu noaptea.
Soarele stralucea puternic si parca arunca cu dusmanie razele dogoratoare, mai mai sa ne topeasca.
Cu ochii-nchisi, ne luaram avant si am scapat si de acest obstacol.
-Acum trebuie sa asteptam pentru a vedea pret de cateva clipe intalnirea printesei rasaritului cu ingerul noptii.
In departare se aprinde dintr-o data o luminita ce crestea in intensitate. Mi-am atintit privirea si ascunsa dupa calutzul meu ce l-am modelat acum intr-un copac asteptam sa vad ce se va intampla.
Se auzi un fosnet lin, ca un susur ce se pierde-n zare, si printre varfurile zambitoare s-a ridicat incet o dalba zana.
Era gingasa si pe cam purta o cununa din lacramioare.
O vedeam cum ganditoare, cauta cu privirea in departare ceva ce intarzia sa apara. Privea cu ochii tristi si verzi si ncet isi sterse o lacrima fugara. Stia ca doar pentru o clipa se va putea-ntalnii cu alesul inimii. De sub un strat de nori pufosi, un print frumos cu freza-n vant se ivi din ochi clipind.
Ea... tremura, si cu capsoru-ncet lasat pe-o parte il astepta cu-n zambeta abia schitat. Intai ea l-a mustrat s-apoi la strans la piept ca si cand era prima si cea din urma zi in care-l revedea.
-De ce-ai venit asa tarziu? ea ii soptea
Tu nu stii ca zorii cei zurlii ne-or tulbura?
El ...lacrima.Si cu un colt de maneca-si stergea frumosul chip.
-Draga mea, tu chiar nu stii ca noptile-s tarzii?
Si acum imi pare rau c-am ezitat atatea clipe am pierdut, cand toate la un loc de le-adunam, frumos putea sa fie...
Dar nu-i nimic, caci zilele ne-or masura gandurile iar noptile ne vor apropia trupurile.
Deodata bratele ei goale, cazura-n jos, palngea nebuna caci fericirea si-o gasi intr-o strangere, cu el de mana.
Tinand-o strans, ingenunchiara-ncet in iarba moale. Si-au stat un pic, asa-mpietriti intr-o dulce sarutare. Si pomii toti pareau vrajiti si soarele se ridica-n zare. Broboanele de ploaie le curma imbratisarea, si ca o himera-n asfintit s-au evaporat, caci soarele a rasarit.
Ce-a mai ramas in urma nu-ti pot spune, a fost destul s-apara o raza de lumina, ca sa-i preschimbe-n soapte...A..da ne-om vedea la noapte!

tic...tac

Era trecut de miezul noptii. Ceasul isi slobozea cu precizie tic-tacul necontenit.
Luna isi arunca lumina palida prin fereastra larg deschisa.
Vantul dansa prin perdele si aducea cu el mireasma zefirului ce-si scutura cele din urma petale.
Ea, statea intinsa si visa cu ochii deschisi la alte nopti ce se preschimbau in rasarit.
Desena incet cu degetul in umbra noptii...speranta. O contura in fel si chip si-i atribuia chiar si un nume, pentru ca mai apoi, sa steraga tot, printr-un fluturat de mana.
Muzica noptii o patrundea prin toate simturile si ii alina auzul cu diverse fragmente lalaite de doua voci afone.
Doua carti aruncate pe masa, un creion si un carnetel stateau in asteptarea mainii ce la va atinge si le va rasfira fila cu fila.

Fericirea are gust

Fericirea are gust de ploaie, de raze ce te alina, de vant ce te framanta, de mireasma de pomi infloriti, de roua ce iti gadila talpile, de papadia ce o sufli-n vant, de mugurul ce sta sa plezneasca, de catelusul ce se gudura pe langa tine,de gargarita ce a aterizat din intamplare pe mana ta, de apa ce-ti mangaie pielea, de susurul izvorului si soaptele pomilor, de placerea de a zburda si a te copilari cat iti pofteste inima.
Fericirea nu te intreaba daca vrei sa fii fericit, ci te invaluie cu stari. Fericirea e in lucrurile marunte.
Fericirea are gust de ciresele coapte dupa care te-ai catarat, de florile campului prin care te rostogolesti.
Fericirea se regaseste in cuvinte putine, spuse la momentul potrivit.