Ada

Se intoarse acasa
In zori
Pe strazile albe, desarte
de dimineata,
singura,
golita de-orice amintire
de orice speranta.
Un suras aproape stins
Ii umbrea buzele
Capul era putin inclinat
Ca intr-un gest de intrebare.
Plecase de acolo,
cu pasi rari...
si mergea fara tinta.
In vitrine nu vedea nimic
Nici un titlu de carte
nici o revista.
Ci mereu acelasi chip
Ca o soapta pe care
doar ea
o putea distinge.
Isi spunea ca nu era
deloc exclus
Ca el va trece pe acolo
si o va zari
Dar refuza sa se lase
Cucerita de acest gand
Ce o invaluia
si o lasa expusa.
Era o incurabila fara leac
Lasandu-se si-acum sedusa.
Ducea cu ea acea
confuza senzatie
de nerabdare
Ca si cand astepta postasul
Ce venise fara"acea" scrisoare.
Recurgea la tot felul de trucuri
Sa nu-si tradeze starea.
Un aer normal
Nici prea naiv, nici prea brutal
Ca banul pe care simulezi
ca l-ai pierdut
Si te opresti sa-l cauti
Cu toate ca tocmai
ti-ai amintit unde l-ai pus.
Surase in vitrina
de parca si-ar fi spus...
La ce bun...cand totul e pierdut.

Fara noima

Ploaia-mi numara secundele
Si ochii imi poarta privirea pierduta.
Ceasul cel mai precis e ca un banc interzis
Cand ai uitat cum sa gusti apa si-ai inceput cu valul.

Daca nu mai sunt eu...compensez cu sentimentul
De ce tot restul, cand unul e de-ajuns?
Pe drum mereu cu inima cantand
Mi-ajunge-o clipa sa imi traiesc o viata.

Cu ochii asemeni celui mai pur reflex de apa
Am uitat sa inchid pierduta lor patima.
Pe varful degetelor ma retrag valsand
Adio deci...si pe curand!

Ecouri

Ecouri grabite rasuna
In a timpului dezmierdare
Amintiri cu gust de matraguna
Indulcesc cea din ultima seara.

Miresme de vise impresoara
Noianul de ganduri pierdute
Clipesc amintiri ce ma cheama
Pe tarmuri de nimeni stiute

Ca intr-o gara cu peroane pustii
Mai trece o zi oarecare.
Cand folosesti abacul la inima ranita
N-ai cum sa faci un suflet, de altul drag sa prinda.

Cand ieri a fost azi

Nu pot sa nu vreau sa nu cred
Ca maine va fi ca si ieri
Un drog antidot e timpul rebel
Atunci cand iti place...sa te tii de el.

Prin cufarul zilei de maine
Incerci sa gasesti si sa scoti
Apretul constiintei de sine
Roasa pe margini fara rost

Iluzii dantelate desira intr-un colt
Amintirea zilei de maine
Traieste, respira, iubeste
Caci timpul pare a fi pretios.

Promenada viselor

Peste marea sufletului meu

Umbrita de amurgul departarii

Timpul si-a lasat si el urma

In cine stie ce colt al iubiriii.

Acum, marea sufletului meu

Si-a intors oglinda privirilor

Pe acelasi taram, lung, curgator.

Cu aripa timpului sub care te-ascunzi

Ai luat-o la vale cu visele,

Urmand sa-ti scalzi privirea

In fluviul dupa care alergai

Si n-au ajuns

Decat visele, pe care

Le-ai parasit spre uitare

Printre nori

Prin albastrul marii
Prin albul iluziilor
Alerg, ma pierd,
Ma regasesc...

Uitata de vreme
si roasa de-o clipa
Adorm...
Sa nu mai visez

E timpul de vina?
E cerul cu nori?
Apusul sfarama
Un ultim fior.